Friday, February 3, 2023
Jurnalism corect


Două mari festivaluri din România, amânate pentru 2021/ Ce soluții au oamenii care au cumpărat deja bilete

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 2 iunie 2020 Etichete: , , ,

Organizatorii UNTOLD și Neversea au anunțat, marți, că vor amâna cele două festivaluri pentru anul 2021, în contextul pandemiei de coronavirus.

„În contextul incertitudinii care planează asupra industriei de evenimente, a continuării condițiilor stricte prin care oamenii pot lucra împreună dar și a faptului că Ministerul Culturii a trimis în Parlamentul României un proiect de lege care interzice organizarea evenimentelor cu peste 1000 de persoane până pe 31 august 2020, considerăm necesar să ne asumăm noi o decizie finală, care să ofere claritate tuturor celor care așteptau festivalurile din această vară”, au spus organizatorii.

Astfel, organizatorii celor două mari festivaluri din România au decis să amâne Untold și Neversea pentru anul 2021.

„Considerăm necesar să ne asumăm noi o decizie finală, care să ofere claritate tuturor celor care așteptau festivalurile din această vară. Cu inima frântă, dar cu certitudinea că luăm cea mai bună decizie pentru sănătatea și siguranța tuturor românilor, luăm decizia de a amâna Untold și Neversea din acest an, pentru anul 2021”, au subliniat organizatorii celor două festivaluri.

Cei care au cumpărat abonamente și bilete pentru edițiile din acest an au posibilitatea de a le transforma în abonamente și bilete Anytime care garantează accesul la una dintre următoarele trei edicții.

Cei care se vor afla în imposibilitatea de a participa la ediția din 2021 vor putea opta pentru refund în perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2021.

Untold trebuia să aibă loc în perioada 31 iulie – 2 august 2020 la Cluj-Napoca, iar Neversea la Constanța în perioada 2 – 6 iulie 2020.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW