Thursday, April 18, 2024
Jurnalism corect


Dosarul mitei pentru obținerea ITP: Coordonator zonal din cadrul RAR, reținut după ce ar fi cerut 12.000 de euro și 10.000 de lei de la un inspector

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 21 mai 2021

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție l-au reținut pentru 24 de ore pe Dragoș Mandache, coordonator zonal al Departamentului Inspecții Tehnice Periodice (ITP) și Supraveghere Parc Național de Vehicule din cadrul RAR, în dosarul mitei pentru obținerea ITP.

În cauza mediatizată prin comunicatul 320/VIII/3 din 21 aprilie 2021, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 20 mai 2021, a inculpatului MANDACHE DRAGOȘ, la data faptelor coordonator zonal al Departamentului Inspecţii Tehnice Periodice şi Supraveghere Parc Naţional de Vehicule din cadrul R.A.R., în sarcina căruia s-a reținut comiterea a trei infracțiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată”, transmit procurorii DNA.

Potrivit procurorilor, Dragoș Mandache ar fi cerut de la un inspector tehnic de la o stație autorizată RAR sumele de 12.000 de euro și 10.000 lei, pentru a soluționa favorabil o sesizare referitoare la încălcarea reglementărilor privind inspecția tehnică periodică, a-i declara admiși pe acesta și pe încă o persoană la programul de retestare ca inspector tehnic, a desemna ca inspector la monitorizarea de fond o anumită persoană și pentru a nu sancționa stația unde inspectorul își desfășura activitatea pentru nefuncționarea camerelor video.

Anterior, în aceeași zi, procurorii anticorupție, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au efectuat percheziții domiciliare în trei locații situate pe raza județelor Iași și Bacău, din care una era sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție, Direcției de Operațiuni Speciale și din partea Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău”, potrivit DNA.

Dosarul mitei pentru obținerea ITP

Pe 22 aprilie, șapte persoane, între care inspectori autorizați ai Registrului Auto Român (RAR), au fost reținuți pentru 24 de ore în dosarul mitei pentru obținerea inspecții tehnice periodice (ITP).

Mită între 250 lei și 150 euro

Conform anchetatorilor, Ionuț Verman, inspector tehnic în cadrul RAR Bârlad, ar fi inițiat constituirea unui grup infracțional organizat împreună cu alte persoane, în scopul săvârșirii de infracțiuni de luare de mită, trafic de influență și fals intelectual. În perioada iunie 2020 – aprilie 2021, acesta ar fi coordonat activitatea de efectuare nelegală a inspecțiilor tehnice periodice în cadrul stației ITP din Bârlad la care lucra, în sensul că s-ar fi atestat, în mod nereal, realizarea inspecțiilor tehnice periodice a vehiculelor, fără ca acestea să se prezinte în stație. Ionuț Verman fi impus tarifele care urmau a fi plătite cu titlu de mită, indicând totodată persoanele de la care urmează a fi pretinse sume de bani, precum și persoanele pentru care activitatea se efectua gratuit și ar fi stabilit cum se împărțeau banii. Concret, acesta stabilea cât revenea fiecărui membru al grupului, inclusiv suma de bani care urma a fi remisă patronului societății, precum și reprezentantului RAR Vaslui, Ursache Marian, inspector în cadrul RAR, care asigura protecția grupului infracțional organizat, prin aceea că nu lua măsurile legale față de nereguli constatate în cadrul stației, referitoare la modalitatea nelegală de înscriere în fals a inspecțiilor tehnice periodice.

Ceilalți inculpați din dosar, aveau roluri clar stabilite în relația cu clienții care urmăreau să rezolve înscrierea unei inspecții tehnice periodice, fără prezentarea vehiculelor (autoturisme, remorci, dube, sau vehicule de mare tonaj).

Conform DNA, de regulă, se percepeau câte 250 de lei pentru vehicule aflate în țară și 150 de euro pentru vehicule care nu află țară.

Gruparea s-ar fi extins și în Bacău

Întrucât stația din Bârlad nu este autorizată pentru decât pentru ITP pentru categoria II-a de vehicule, inspectorii tehnici de aici, susțin anchetatorii, au apelat la inspectorii din alte stații autorizare RAR, pentru situații în care era necesară inspecția unor vehicule de mare tonaj (peste 3500 kg) din categoria III-a. Astfel, a fost identificată o stație ITP din județul Bacău la care inspectorul tehnic, Apetri Sorin, inspector tehnic în cadrul RAR Bacău, în aceeași manieră, contra unor sume de bani, ar fi atestat, în mod nereal, efectuarea ITP pentru vehicule din categorie III-a.
Certificatele de înmatriculare și certificatul de inspecție corespunzătoare vehiculelor care „trecuseră” ITP în modul descris mai sus erau transmise în colete, prin servicii de poștă rapidă.

Conform DNA, activitățile ilegale s-ar fi putut realiza fără sprijinul efectiv al inspectorilor de specialitate din departamentul D.I.T.P. – S.P.N.V. din cadrul Registrului Auto Român Vaslui. În acest context, inspectorii de specialitate din cadrul RAR Vaslui, Ursache Marian (în perioada august 2020 – aprilie 2021) și Săndulescu Doru (în perioada august 2020 – decembrie 2020) ar fi asigurat sprijin pentru activitățile infracționale descrise, în schimbul banilor primiți, direct sau indirect, de la inspectorii tehnici din cadrul stației ITP din Bârlad. Sumele de bani ar fi în cuantum de 100 de euro și ar fi fost remise periodic (aproximativ de două ori pe săptămână) fiecăruia dintre inspectorii anterior menționați, cu ocazia deplasărilor acestora în teren. În acest sens, ei nu ar fi luat măsurile legale de sancționare și ar fi oferit membrilor grupării date referitoare la activitățile de control desfășurate pentru ca aceștia să-și poate lua măsuri de precauție.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW