Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Dosarul în care sunt cercetați fratele și firmele lui Sebastian Ghiță, retrimis la DNA

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 9 februarie 2022

Judecătoarea de Cameră Preliminară de la Tribunalul București a decis luni, 7 februarie, retrimiterea la DNA a dosarului deschis împotriva fratelui și firmelor fostului deputat PSD Sebastian Ghiță, dar și anularea probatoriului întocmit de procurori. 

Decizia instanței nu este definitivă, putând fi atacată la Curtea de Apel București.

„Admite excepţia nulităţii absolute cu privire la legalitatea efectuării actelor de urmărire penală, a administrării probelor şi a sesizării instanţei. Exclude toate probele administrate în faza urmăririi penale. Restituie cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Secția de Combatere a Corupției, în vederea refacerii urmăririi penale. 2. Revocă măsurile asiguratorii instituite faţă de inculpaţii SC EXPERT ONE RESEARCH SRL, MERCONSULT TEAM SRL, NETWORK ONE DISTRIBUTION, TEAMNET INTERNAŢIONAL SA, S.C. IT INFOCONS SERVICES S.R.L., S.C. FUTURE TIME COMUNICATION TECHNOLOGIES SRL, S.C. VIEWPEDIA SOFT S.R.L., S.C. SUNGARD SYSTEMS S.R.L., DIMULESCU MARIANA MERI, NEDELCU BOGDAN, ANASTASESCU CRISTIAN prin Ordonanţa nr. 583/P/2014 din 03.05.2017 a DNA – Structura centrală şi prin Ordonanţa nr. 13/P/2019 din 02.10.2019 a DNA – Structura Centrală. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu”, se arată în minuta instanței.

Fratele și firmele lui Sebastian Ghiță, în vizorul DNA

Pe 8 octombrie 2019, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au trimis în judecată 10 persoane, printre care se numără și Alexandru Ghiță, fratele lui Sebastian Ghiță, dar și 13 companii controlate de fostul deputat PSD, infracțiunile vizate fiind de evaziune fiscală și complicitate la evaziune fiscală.

Conform anchetatorilor, în perioada 2009-2013, oamenii și firmele lui Sebastian Ghiță s-ar fi sustras de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat prin încheierea unor contracte de prestării servicii, ca operațiuni fictive, înregistrând în evidenţele contabile ale societăţii mai multe facturi de avans „conform contract”, în scopul deducerii TVA-ului aferent acestora şi compensării TVA-ului datorat din alte relaţii comerciale.

Ulterior, arată DNA, aceste facturi ar fi fost stornate ca urmare a rezilierii respectivelor contracte.
Prin acest mecanism ar fi fost creată aparenţa unor tranzacţii reale ce ar fi avut, însă, ca scop, posibilitatea obţinerii pentru unele societăți a unui drept de deducere şi amânare la plată, timp mai multe luni, a TVA, ca urmare a sustragerii de la plată obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat.

Pentru aceasta, susțin procurorii, s-ar fi încheiat mai multe contracte ce ar fi avut ca obiect operațiuni fictive, context în care ar fi fost emise mai multe facturi de avans, în temeiul cărora inculpații au dedus TVA (prin contrapunerea acestui TVA, celui colectat din relațiile comerciale reale). Prin aceste demersuri, aceștia ar fi prejudiciat statul cu suma totală de 69 milioane lei lei.

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), s-a constituit parte civilă în dosar cu suma de 103,6 milioane lei.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *