Saturday, January 22, 2022
Jurnalism corect


Dosar penal pentru un bărbat fugit din autoizolare/ Acesta s-a urcat băut la volan și a provocat un accident rutier

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 12 martie 2020 Etichete: , , , ,

Un bărbat de 32 de ani din Râmnicu Vâlcea, venit recent din Italia, a fugit din autoizolarea de la domiciliu și a provocat un accident rutier, joi dimineața. Acesta avea o alcoolemie de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, potrivit reprezentanților IPJ Vâlcea.

Bărbatul se afla în autoizolare la domiciliu, fiind suspect de coronavirus, însă la primele ore ale dimineții a fugit din locuința, după ce a băut, și a provocat un accident rutier, soldat cu pagube materiale.

„ Politistii s-au deplasat la fața locului si au stabilit ca, un bărbat de 32 de ani localitate, în timp ce se deplasa pe strada Raureni, a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și a lovit un alt autoturism ce circula din sens opus.

Fiind testat cu aparatul alcooltest s-a stabilit ca avea o alcoolemie de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Deoarece acesta venise din Italia de pe data de 09.03 a. c. s-a mai stabilit ca acesta nu a respectat obligația de izolare la domiciliu pe o perioada de 14 zile”, anunță IPJ Vâlcea.

Acestuia i-a fost întocmit dosar penal atât pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice cât și pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Polițiștii care au intervenit purtau mănuşi şi măşti.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW