Stirile zilei

Dosar penal la CFR Călători pentru neplata contribuțiilor angajaților

Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal contribuțiile reținute angajaților către stat, relatează Club Feroviar.

Direcția Poliției Transporturi s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută de Legea 241/2005, de către reprezentanții Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători.

„La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R. s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de reţinere şi neplată în cel mult 60 de zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi/sau contribuţiilor prevăzute în anexa Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, de către un operator feroviar din România” anunţă, vineri, Poliţia Româmă.

Prin ordonanţa din data de 12.05.2025, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de încasarea şi neplata, în cel mult 60 zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi/sau contribuţiilor.

Într-un comuncat de presă transmis vineri, conducerea CFR Călători a transmis că societatea nu înregistrează datorii către ANAF, fără însă a oferi informații despre stadiul achitării contribuților.

„CFR Călători nu are datorii restante la bugetul de stat. Acest fapt poate fi verificat de oricine pe site-ul ANAF. Direcția Poliției Transporturi a solicitat companiei CFR Călători, pe data de 10 iulie 2025, documente din ultimii ani privind situațiile financiare ale companiei. În urma discuțiilor purtate între reprezentanții companiei și cei ai Direcției Poliției Transporturilor s-a stabilit că aceștia vor primi până pe 17 iulie 2025 toate documentele solicitate. CFR Călători are încheiate acorduri cu ANAF pentru eșalonarea plăților în conformitate cu legislația în vigoare, respectiv Codul Fiscal”, a transmis CFR Călători.

Preoteasa vrea mai mulți bani de la Guvern

Într-o conferință de presă susținută în urmă cu 3 săptămâni, directorul CFR Călători, Traian Preoteasa, a susținut că subvenția pe care o încasează de la Guvern este insuficientă, iar operatorul feroviar de stat ar putea intra în incapacitate de plată, cu toate că la această oră sute de trenuri sunt anulate.

„Ni s-a alocat prin bugetul de stat, cred că prin luna februarie s-a promulgat, 2.135.000.000 nu au fost la nivel de execuţiei, dar eram mulţumit cu această cifră. Numai că bugetul de venituri şi cheltuieli se face în concordanţă cu o filă de buget emisă de Autoritatea de Reformă Feroviară. Deci asta a fost în luna februarie. Imediat după emiterea legii bugetului de stat, Autoritatea de Reformă Feroviară trebuia să înainteze un act adiţional cu compensaţia unitară pentru fiecare operator feroviar de călători. Anul trecut compensaţia unitară era în valoare de 44,73 şi am căzut de comun acord ca anul acesta să avem o compensaţie indexată cu rata inflaţiei şi s-a ajuns la 47,4 de lei. Mi s-a dat o hârtie sub semnătura preşedintului ARF că asta e suma pe care să formăm bugetul nostru de venituri şi cheltuieli şi l-am făcut. Nici în ziua de astăzi nu avem semnat acest adiţional pe 47 de lei, ci se plăteşte o compensaţie unitară de 33 de lei. 33 de lei a fost în anul 2022 compensaţia unitară. De atunci, energia electrică şi motorina aproape s-au dublat, a intrat în aplicare legea statutului ferroviar care ne obligă să ducem salariile angajaţilor CFR, în funcţie de salariul minim pe economie indexat cu indici din lege. Deci tot ce vă spun acum că sunt cheltuieli, sunt cheltuieli obligatorii prin lege”, a afirmat Traian Preoteasa, în urmă cu 3 săptămâni.

Articole Recomandate

Back to top button