Tuesday, November 30, 2021
Jurnalism corect


Dosar penal după ce angajații DSP Dolj ar fi permis ieșirea din carantină a unor persoane care au însoțit un bolnav de Covid-19/ Reacția instituției

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 6 aprilie 2020 Etichete: , ,

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Dolj ar fi permis ieșirea din carantină a unor persoane care ulterior au însoțit o femeie confirmată pozitiv pentru Covid-19. În acest caz, procurorii din Craiova au deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Contactat de mainnews.ro, purtătorul de cuvânt al DSP Dolj, Ștefan Popescu, a declarat că instituția nu a fost informată despre aceste acuzații, ei aflând din presă despre ce este vorba.

„Noi nu am primit nimic oficial, am aflat și noi din presă. Să vedem și noi adresa oficială și atunci putem să comentăm, până atunci nu am ce sa spun”, a declarat Popescu Ștefan, purtătorul de cuvânt al DSP Dolj, pentru mainnews.ro.

Acuzațiile procurorilor

„În aplicarea art. 54 alin. 1 din Decretul Preşedintelui României nr. 195 din 16.03.2020, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, care prevede că „instituţiile şi autorităţile publice, precum şi operatorii privaţi contribuie la campania de informare publică privind măsurile adoptate şi activităţile desfăşurate la nivel naţional”, Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova este abilitat să comunice următoarele:

La data de 01.04.2020, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 297 alin. 1 şi 352 alin. 1 Cod penal.

Din conţinutul actului de sesizare rezultă indicii temeinice că reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Dolj, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, au permis ieşirea din carantină a unor persoane care au însoţit-o pe numita T.E., persoană confirmată pozitiv COVID-19.

În prezent, în cauză cercetările se desfăşoară in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor sesizate”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW