Tuesday, July 7, 2020
Jurnalism corect


Dorin Marian, cercetat pentru că l-ar fi ajutat pe Tăriceanu să ia mită. Președintele Senatului a scăpat de dosar

By Madalina Balaceanu , in Justitie Politic , at 18 iunie 2019 Etichete: , , ,

Fostul șef de cancelarie al lui Călin Popescu Tăriceanu, Dorin Marian, este cercetat de DNA pentru complicitate la luare de mită. Este vorba despre dosarul în care președintele Senatului a scăpat de anchetă după ce Senatul a respins cererea DNA.

Alături de Dorin Marian este cercetat pentru aceeași infracțiune și Petru Berteanu, la data faptei administrator al unor societăți comerciale.

Acuzațiile procurorilor

În cursul anului 2007, inculpații Berteanu Petru și Marian Marius-Dorin au ajutat un înalt demnitar să pretindă, iar, în cursul anului 2008, să primească, în mai multe tranșe, foloase materiale de la reprezentanții unei companii austriece din domeniul IT, în schimbul exercitării atribuțiilor care îi reveneau în legătură cu adoptarea a patru hotărâri de guvern (ce priveau, printre altele, încheierea mai multor acte adiționale la un contract comercial derulat de companie ce avea ca obiect închirierea de către statul român a unor licențe IT).

În baza acestei înțelegeri, reprezentanții companiei au achitat un comision de 10% din valoarea sumelor încasate de la statul român, prin intermediul unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore.

Din foloasele respective, suma de 800.000 USD a fost folosită pentru stingerea unei datorii pe care demnitarul o avea către o firmă, reprezentând contravaloarea unor servicii de consultanță politică.
Inculpaților Marian Marius-Dorin și Berteanu Petru li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În ceea ce privește presupusul autor al infracțiunii, există un impediment legal cu privire la punerea în mișcare a acțiunii penale, explică DNA.

Senatorii au respins cererea DNA de anchetare a lui Călin Popescu Tăriceanu în acest caz.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW