Saturday, May 4, 2024
Jurnalism corect


Donație pentru România și alte nouă state din partea unei companii din sectorul energiei 

By Raluca Ionescu-Heroiu , in #NeImplicam Stirile zilei , at 8 aprilie 2020 Etichete: , ,

Unul dintre cei mai mari producători de energie eoliană din lume face o donație de 750 000 de euro pentru a veni în ajutorul mai multor state, printre care și România, care luptă pentru compaterea pandemiei de coronavirus. 

Compania eEDPR cotribuie cu 750,000 de euro pentru a ajuta comunitățile locale să combată pandemia.

Donația de 750 000 de euro face parte dintr-o sumă de peste 5 milioane de euro distribuită în întreaga lume de către grupul EDP, pe piețe precum Portugalia și Brazilia.

„EDP Renováveis (Euronext EDPR), lider global în sectorul energiei regenerabile și unul dintre cei mai mari producători de energie eoliană din lume, prezent în 14 țări, vor contribui cu 750.000 de euro la lupta împotriva Covid-19. Compania finanțează proiecte la nivel local în majoritatea piețelor sale și care sunt menite să atenueze efectele pandemiei Coronavirus”, se arată într-un comunicat de presă.

Ajutorul va fi distribuit în zece țări, respectiv România, Brazilia, Columbia, Spania, SUA, Franța, Grecia, Italia, Polonia și Belgia.

„În cazul României, unde compania noastră are o capacitate de operare totală de peste 521 MW, ajutorul va fi utilizat pentru achiziționarea de produse de igienă și echipamente medicale și pentru a avansa plăți către furnizorii locali. Suntem alături de comunitățile în care suntem prezenți în România lucrând împreună cu ONG-uri partenere și autoritățile locale pentru a ajuta în această luptă împotriva COVID-19 și impactului pandemiei asupra tuturor românilor”, a declarat Eduardo Nieto, General Manager EDPR România.

Banii vor fi dați prin intermediul mai multor inițiative cuprinse între donații de la banca de alimente, achiziționarea de echipamente medicale, dispozitive medicale și truse de testare rapidă, la material educativ digital pentru a facilita învățarea online.

Fiecare piață a făcut un studiu al nevoilor sale, astfel încât acest ajutor să fie folosit eficient.

CEO-ul EDPR spune că „trăim vremuri extraordinare care afectează toată lumea”.

„Această situație ne impune să acționăm ca membri responsabili și solidari ai unei societăți care se confruntă cu o criză fără precedent. EDPR are o componentă socială foarte clară în ADN-ul său. Suntem o familie care își dorește să transforme sectorul energetic, contribuind totodată la îmbunătățirea comunităților în care suntem prezenți, în special în acest moment în care este nevoie de solidaritate. Credem cu tărie că, împreună, vom putea depăși această provocare”, a spus João Manso Neto, CEO EDPR.

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

 

 

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW