Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Doi polițiști din sectorul 6, reținuți pentru că luau mită de la șoferi

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 26 noiembrie 2019 Etichete: , , , ,

Doi polițiști locali din sectorul 6 au fost reținuți pentru că luau mită de la șoferii pe care îi opreau în trafic, conform unei decizii a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Față de un alt agent a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru săvârșirea acelorași fapte.  

„La data de 26.11.2019, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale și reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaților D.A. și C.G.I. din cadrul Poliției Locale sector 6, sub aspectul infracţiunii de luare de mită, precum și punerea în mişcare a acţiunii penale față de inculpatul S.I.Ș, din cadrul aceleiași instituții, sub aspectul infracţiunii de luare de mită”, se arată într-un comunicat al Parchetului.

Conform documentului, polițiștii locali luau mită de la șoferii pe care îi opreau în trafic pentru a nu aplica măsurile contravenționale necesare.

Tribunalul București a fost sesizat, pe 26 noiembrie, cu propunerea de arestare preventivă a celor doi polițiști, pentru o perioadă de 30 de zile.

Față de al treilea polițist a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

sursa foto: Dreams Time

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *