Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Doi olandezi, rătăciți în Munții Caraiman din cauza GPS-ului

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 23 septembrie 2019 Etichete: , , , , ,

Doi turiști olandezi au plecat, duminică dimineață, într-un traseu montan din Munții Caraiman. Aceștia s-au ghidat după GPS-ul telefonului și s-au rătăcit, moment în care au apelat la ajutorul salvamontiștilor.

Duminică, în jurul prânzului, salvamontiștii Bușteni au fost sesizați că doi cetățeni olandezi s-au rătăcit în Munții Caraiman după ce au urmat un traseu pe care GPS-ul telefonului îl arăta.

Ghidându-se după telefonul mobil, turiștii au vrut să coboare pe platou, iar GPS-ul le-a arătat un traseu lipsit de indicatoare.

„S-au luat după Google Maps, iar GPS-ul le-a arătat cel mai scurt drum, au luat-o pe acolo și au rămas blocați.

Traseele acestea pe care le indică GPS-ul sunt traseele directe, nu-s trasee marcate, nu-s trasee turistice. GPS-ul arată o linie dreaptă, care e cel mai scurt drum care duce spre platou”, potrivit lui Gheorghe Haiduc, șeful serviciului Salvamont Bușteni.

Potrivit salavmontiștilor, olandezii în vârstă de 25, respectiv 26 de ani, au fost găsiți într-o zonă blocată, de unde nu mai puteau coborî.

„A fost foarte complicat să-i găsim pentru că a fost foarte greu să ne indice zona în care se află. Sunt zone în care dacă rămâi blocat, nu te mai poți mișca. Ei nu mai puteau coborî.

Norocul lor a fost că ne-au explicat unde au început traseul și noi ne-am dat seama unde blochează traseul acesta. Nu sunt primii care au rămas acolo”, a mai declarat șeful serviciului Salvamont Bușteni.

Salvamontiștii i-au găsit pe turiști după aproximativ patru ore dec căutări.

sursa foto: Dreams Time

 

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *