Doi medici din Mureș sunt acuzați de înşelăciune şi fals în înscrisuri: Prejudiciu de peste 2 milioane de lei

Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Mureș au efectuat șase percheziții domiciliare într-un dosar în care doi medici sunt acuzați de înșelăciune și fals în înscrisuri.
Potrivit anchetatorilor, medicii au cauzat un prejudiciu de două milioane de lei, după ce au decontat fictiv, timp de 3 ani, servicii medicale care erau trimise spre decontare către Casa de Asigurări de Sănătate.
În urma verificărilor s-a constatat că în perioada 1 septembrie 2019 și 31 decembrie 2022, reprezentanții a două cabinete medicale din Mureș ar fi înregistrat fictiv servicii medicale, pe care ulterior le-ar fi transmis unei instituții publice de asigurări de sănătate din Mureș, în scopul obținerii decontării contravalorii acestora.
Prejudiciul depășește 2 milioane de lei, conform IPJ Mureș.
Foto: Facebook/Poliția Română