Friday, December 13, 2024
Jurnalism corect


Doi influenceri recunosc că au fost plătiți pentru campania pe de pe TikTok a lui Călin Georgescu. Candidatul la președinție nu a declarat la AEP absolut nicio cheltuială 

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 27 noiembrie 2024

Doi dintre influencerii care au participat la campania de promovare pe TikTok a lui Călin Georgescu, Marius Cătălin și Alex Stremițeanu, au recunoscut că au fost plătiți pentru a face acest lucru, relatează HotNews.ro.

Călin Georgescu a reușit să se califice în turul al doilea de scrutin al alegerilor prezidențiale, spre surprinderea tuturor, în condițiile în care sondajele de opinie nu-l dădeau nici pe departe printre favoriți. Cum a fost posibil așa ceva? O explicație pentru această dilemă s-ar putea găsi pe platforma TikTok. Potrivit HotNews.ro, de la începutul lunii noiembrie, zeci de influenceri din România au fost implicați într-o campanie extrem de bine coordonată pe TikTok în favoarea unui „candidat ideal la prezidențiale”. Acesta nu a fost numit, dar a fost descris sub un hashtag comun #echilibrușiverticalitate. Expert Forum spune că este vorba despre Călin Georgescu.

Filmările cu #echilibrușiverticalitate au făcut 2,4 milioane de vizualizări pe TikTok, conform organizației Expert Forum. Campania de pe TikTok a fost derulată prin intermediul unei platforme de publicitate, Fame Up, fondată de Ionuț Pătrășcoiu. Din septembrie 2024, până în luna noiembrie inclusiv, hashtag-ul #călingeorgescu a câștigat 120 de milioane de vizualizări pe rețeaua de socializare, potrivit Expert Forum. TikTok pretinde că nu acceptă reclame politice plătite, potrivit propriei politici de conținut afișate pe site.

Influencer: „Am fost un prost”

Într-un clip postat pe TikTok, influencerul Alex Stremițeanu mărturisește că a primit bani din această campanie, însă spune că a fost păcălit și că în brief nu era menționat vreun candidat sau partid politic.

„Am luat parte la campania de promovare a lui Călin Georgescu. Am fost un prost. În momentul în care am acceptat campania cu #echilibrușiverticalitate, ca orice campanie, vine la pachet cu un brief. În acest brief era menționat faptul că nu se dorește să ținem partea vreunuia dintre candidați sau vreunui partid. Tot în brief se menționa faptul că se dorește ca noi să creștem conștientizarea asupra ideii că este important ca oamenii să meargă la vot”, își începe creatorul de conținut clipul de pe TikTok.

@stremiteanu.alex Am gresit! #fyp #foryou #foryoupage ♬ sunet original – Stremiteanu.alex

Stremițeanu a mai explicat că, în acest brief, una dintre cerințe era să numească calități pe care și le dorește de la viitorul președinte al României, fie ele folosite din brief, fie numite de către ei. El a explicat totuși că nu consideră că trăsăturile pe care le-a numit îl definesc pe Georgescu.

„Îmi pare rău că am fost folosit precum un câine în această campanie, fără să îmi dau seama ce fac. Când am luat această campanie am știut că nu țin partea politică absolut a nimănui, dar acum au ieșit multe la iveală”, a încheiat influencerul primul videoclip.

Influencerul a revenit cu un al doilea clip, explicând de data aceasta mecanismul care a stat la baza campaniei de promovare a candidatului independent, folosindu-se de creatorii de conținut care nu știau de fapt despre ce este vorba, a mai adăugat el.

„S-a folosit de influenceri și micro influenceri pentru a-și răspândi 2 hashtaguri: #prezidențiale2024 și #echilibrușiverticalitate. În spatele acestei scheme era de fapt important să răspândim hashtagurile care să aducă în comentariile clipurilor noastre cât mai mulți boți ca să lase cât mai multe comentarii cu «votăm Călin Georgescu». De ce? Pentru că în momentul în care vezi în comentariile clipurilor noastre, de curiozitate o să intri și tu să vezi cine e Călin Georgescu”, a explicat Stremițeanu.

„Si pentru că noi suntem niște oameni comozi, nu o să te duci pe Google să cauți, o să scrii tot pe TikTok «Călin Georgescu». O să îți apară niște videoclipuri care sunt atât de bine structurate și au niște mesaje atât de bine gândite, încât gâdilă urechea fiecărui ascultător”, spune el.

Marius Cătălin recunoaște că a luat bani

La rândul său, infleuncerul Marius Cătălin recunoaște că a participat la campania desfășurată de Călin Georgescu.

„Eu v-am încurajat să mergeți la vot, indiferent de persoana pe care o susțineți și pe care o votați. Nu vă pot influența această decizie, nici nu vreau, că până la urmă fiecare votează persoana care crede că ar fi cel mai bun președinte. Dar ce calități trebuie să îndeplinească următorul nostru președinte?”, își începe Marius Cătălin un mesaj video pe TikTok.

Influencerul are peste 814.000 de urmăritori pe TikTok și face, în general, conținut cu provocări și videoclipuri despre mașini. Videoclipul lui era marcat ca fiind „parteneriat plătit”, iar în descriere se regăsesc „#echilibrușiverticalitate” și „#prezidențiale2024”.

Contactat de HotNews.ro, Marius Cătălin a explicat că este vorba despre o campanie plătită care a fost făcută pe aplicația Fame Up ca un anunț, însă nu a fost atribuită unui utilizator, nume de candidat sau de partid.

Plângere la AEP

Cu toate acestea, Călin Georgescu nu a declarat absolut nicio cheltuială la Autoritatea Electorală Permanentă. Marți, Expert Forum a depus o sesizare la AEP prin care cere să verifice cheltuielile de campanie ale candidatului extremist.

„Ne întrebăm cum este posibil sa se desfăşoare o campanie electorală in lipsa oricărei contribuţii financiare declarate: serviciile pentru mandatarul financiar, serviciile de editare video/promovare online costa, aşa cum există şi alte cheltuieli pentru managementul campaniei. Există anumite persoane care au declarat în spaţiul public că au susţinut campania a lui Georgescu, ceea ce ar putea fi ilegal”, a transmis Expert Forum.

Organizaţia atrage atenţia că un candidat trebuie să declare toate venituri şi cheltuielile, indiferent dacă cere sau nu rambursare De asemenea, un candidat nu îşi poate realiza materialele de campanie fără a încheia un contract de prestări servicii şi nu i se pot plăti anumite servicii de către terţi. Potrivit legii, orice venit şi cheltuială trebuie să treacă prin contul de campanie.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW