Saturday, May 18, 2024
Jurnalism corect


DOCUMENTE Rușii ar fi pierdut presupuse planuri de război în Ucraina | Armata lui Zelensky dezvăluie în cât timp ar fi trebuit să aibă loc capturarea țării

By Robert Madaianu , in Analize & Investigatii Stirile zilei , at 2 martie 2022 Etichete: , ,

O serie de documente publicate de Armata Ucrainei, din care reies presupuse planuri de război ale Federației Ruse, arată că invazia ar trebui să se încheie în 15 zile. Potrivit sursei citate, totul ar fi urmat să se desfășoare între 20 februarie și 6 martie.

„Datorită acțiunilor de succes ale uneia dintre unitățile Forțelor Armate ale Ucrainei, ocupanții ruși pierd nu numai echipamente și forță de muncă. În panică, ei lasă documente secrete. Astfel, avem la dispoziție documentele de planificare ale uneia dintre unitățile grupului tactic de batalion al Brigăzii 810 separate de pușcași marini ai Flotei Mării Negre a Federației Ruse”, a scris Armata Ucrainei pe Facebook.

Ce conțin documentele

În imaginile postate apar presupuse fișe de lucru, de personal și tabele.

Pe baza informațiilor primite, se știe că documentele de planificare pentru războiul cu Ucraina au fost aprobate pe 18, 22 ianuarie, iar operațiunea de capturare a Ucrainei însăși trebuie să aibă loc în termen de 15 zile, și anume de la 20.02 până la 06.03. (…) Scopul final al acestor forțe a fost blocarea și preluarea controlului asupra Melitopolului”, mai scriu militarii ucraineni.

Cum vor folosi ucraineni documentele

Armata de la Kiev susține că documentele sunt valoroase atât în război cât și în procesul internațional deschis împotriva Rusiei.

„Așa că, atunci când încă o dată unul dintre prizonieri spune că a venit să studieze și s-a rătăcit – să nu crezi! Au știut, au planificat și s-au pregătit cu atenție. Și vom spune un lucru ocupanților ruși: lăsați-vă echipamentul și documentele secrete în viitor, vom avea nevoie de ele, în primul rând pentru apărătorii noștri, iar în al doilea pentru Haga”, se mai arată în mesajul online.

Până la acest moment nu au apărut reacții de confirmare sau infirmare din partea Rusiei cu privire la aceste presupuse documente.

Sursa documentelor: Facebook / General Staff of the Armed Forces of Ukraine

Sursa imaginii articolului: UNIAN

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW