DOCUMENT Noi măsuri restrictive în București – Restaurante se închid, iar clienții vor avea acces doar la terase. Se interzic evenimentele culturale în spaţii închise şi deschise/ La școală merg doar preșcolarii și elevii din clasele primare și terminale

Comitetul pentru Situații de Urgențe a decis, duminică, închiderea restaurantelor, bucureștenii urmând să aibă acces doar în spațiile amenajate la exterior. La școală vor fi prezenți doar preșcolarii, elevii din învățământul primar și cei din clasele terminale, restul urmând a trece la învăţământul online. De asemenea, autorităţile au dispus închiderea cinematografelor şi interzic evenimentele culturale în spaţii închise şi deschise.
„Se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializarc și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, in interiorul clddirilor, precum și in interiorul altor spații publice inchise care au acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin doi pereți, indiferent de faptul ci sunt construcții cu caracter temporar sau permanent”, arată decizia Comitetului pentru Situații de Urgență.
Distanța dintre mese trebuie să fie de minimum 2 metri, iar la masă nu pot sta mai mult de 6 persoane din familii diferite.
Se menține obligativitatea purtării măștii de protecție pentru toate persoanele de peste 5 ani, în toate spațiile publice deschise și închise
Rata de infectare în București a ajuns, sâmbătă, la 3,12 la mia de locuitori. Municipiul Timișoara va intra în carantină, de luni, 8 martie, ora 00.00, rata de infectare fiind de 5,8 la mie.
Conform celui mai recent bilanț, la nivel național s-au înregistrat 4.064 cazuri noi de persoane infectate cu Sars-Cov-2.
Consultă DOCUMENTUL INTEGRAL
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea



