Tuesday, June 28, 2022
Jurnalism corect


DOCUMENT Noi măsuri de prevenție adoptate de CNSU: Circulația persoanelor, restricționată pe timpul nopții / Masca de protecție, obligatorie în spațiile publice

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 6 noiembrie 2020

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat noi restricții pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2 care vor intra în vigoare de luni. Masca va fi obligatorie la nivel național în toate spațiile publice deschise și închise, toate școlile și grădinițele își vor muta cursurile în mediul online, iar circulația persoanelor va fi restricționată după ora 23.

Listă măsurilor adoptate de CNSU

  1. Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, devine obligatorie la nivel național în toate spațiile publice deschise și închise
  2. Toate instituțiile publice, precum și toți operatorii economici publici sau privați să aibă obligația organizării activității și desfășurării programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, iar acolo unde specificul activității nu permite acest lucru, să se organizeze programul de lucru astfel încât personalul să fie împărțit în cel puțin două grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin 2 ore
  3. Se propune ca, în toate localitățile, activitățile didactice care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ să se desfășoare în sistem on-line
  4. Circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 05.00 este interzisă, cu mici excepții: deplasarea în interes profesional, deplasarea pentru asistența medicală, deplasarea din motive justificate.
  5. Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația deserviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
  6. Interzicerea desfășurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private.
  7. Suspendarea activității piețelor agroalimentare în spații închise, târgurilor, bâlciurilor, piețelor mixte și volante și a talciocurilor. Se permite activitatea piețelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecție sanitară.
  8. Pentru spațiile exterioare în care se desfășoară activități de preparare, servire și consum al produselor alimentare, băuturilor alcoolice și nealcoolice, care au fost amenajate și pot fi asimilate spațiilor publice închise, astfel cum sunt ele definite în Legea pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun nr. 349/2009, cu modificările și completările ulterioare, le sunt aplicabile în mod similar regulile și măsurile de protecție sanitară, prevăzute în anexa nr. 3, art. 6 pct. 1 și 2 din Hotărârea Guvernului nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID19.
  9. Operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private trebuie să-și organizeze și desfășoare activitatea în intervalul orar 05.00 – 21.00. Excepție vor face cei care fac livrări la domiciliu, farmaciile și benzinăriile”

 

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW