Saturday, May 30, 2020
Jurnalism corect


DOCUMENT Jocurile de culise din PSD, scoase la iveală de procurori: Influențe, negocieri, referiri la ”ministru” | ”Vezi că-i cumpărat” – Detalii din dosarul ”PSD Arad”

By Robert Madaianu , in Analize & Investigatii Justitie Stirile zilei , at 29 aprilie 2020 Etichete: , , ,

Ies la iveală informații uluitoare din dosarul în care, la începutul lunii, procurorii de la Direcția Națională Anticorupție (DNA) au trimis în judecată patru parlamentari. Anchetatorii vorbesc despre existența unei taxe de protecție politic și despre intervenții la nivel înalt. Procurorii anticorupție descriu cum criteriile profesionale pălesc în fața apartenenței politice.

Ancheta a fost finalizată de procurorii DNA la începutul lunii aprilie. Anchetatorii anticorupție au trimis în judecată, printre alții, trei deputați și un senator.

N-au lăsat oportunitățile să treacă

Procurorii de la DNA susțin că liderii politici din vestul țării nu au ignorat posibilitatea de a câștiga bani, chiar dacă acest lucru impunea comiterii unor infracțiuni.

Posibilitatea de a colecta sume de bani din comiterea acestor infracțiuni nu a trecut neobservată de clasa politică locală, care și-a manifestat interesul pentru obținerea de venituri din aceste activități infracționale, prin exercitarea influenței și autorității în vederea acaparării unor funcții de conducere din cadrul D.R.D.P. Timișoara, creându-se practic posibilitatea ca mita primită în mod constant de la transportatori de către controlorii de trafic din punctele de frontieră, să fie transmisă persoanelor cu funcții de conducere din cadrul D.R.D.P., care, împreună cu mita obținută din alte activități, cum ar fi angajarea pe noi posturi, să fie remisă organizației județene de partid, ca taxă de protecție politică a funcțiilor deținute”, susțin anchetatorii în rechizitoriul obținut de Main News.

Sume de bani remise ”președintelui”

Un bărbat audiat când era șef al Departamentului Venituri din DRDP Timișoara le-a spus anchetatorilor cum ar fi funcționat rețeta pretinselor ilegalități.

În ziua de 19.06.2019, organele de anchetă au procedat la audierea în calitate de suspect a lui Munteanu Bogdan, la vremea respectivă șef al Departamentului Venituri din cadrul D.R.D.P. Timișoara, care a recunoscut în totalitate faptele reținute în sarcina sa, arătând că, într-adevăr, pentru a fi numit și menținut în această funcție de conducere, este necesar să colecteze sume de bani de la subalterni sau din alte activități licite, pentru a fi predate la Organizația Județeană a (….) Arad sau lui Căprar Dorel Gheorghe, președintele organizației, care, la rândul său, pretindea că le depune la partid sau le remite direct președintelui (….), se mai arată în document.

”Vezi că-i cumpărat”

Anchetatorii relatează, în rechizitoriu, și un episod în care s-ar fi discutat despre angajarea unei persoane pe post de controlor trafic.

În cadrul unor discuții din data de 11.04.2019, Miuțescu Elisabeta i-a explicat martorei (….) că face demersuri pentru angajarea unei persoane pe post de controlor trafic la Agenția de Control și Încasări Nădlac II, prin exercitarea influenței asupra unor funcționari din cadrul C.N.A.I.R., angajarea fiind condiționată de remiterea unor sume de bani: „(….)”, potrivit documentului.

Femeia cercetată de DNA ar fi făcut demersuri pentru angajarea unei persoane în schimbul a 15.000 de euro.

După ce, la data de 8.05.2019, (….) a adus la cunoștința organelor judiciare că inculpata Miuțescu Elisabeta face demersuri pentru a facilita, în schimbul sumei de 15.000 de euro, angajarea unei persoane ((….), zis (….)) în cadrul D.R.D.P. Timișoara pe post de controlor trafic la Agenția de Control și Încasări Nădlac II, s-a dispus extinderea urmăririi penale în cauză în ceea ce privește comiterea infracțiunii de trafic de influență, (….) În acel moment (….) i-a relatat lui Miuțescu Elisabeta despre chiriașul său, care s-ar fi interesat asupra posibilității de a se angaja în cadrul Agenției de Control și Încasări: „(….). Miuțescu Elisabeta a precizat atunci că acel post a fost promis deja altei persoane, lui (….), zis (….), în schimbul unei sume de bani: „Vezi că-i cumpărat.”, iar (….) a arătat că este la curent cu faptul că acel post este cumpărat de altcineva, iar de aceea nu a promis nimic chiriașului său: „(….)”, se mai arată în rechizitoriu.

Intervenții la nivel înalt

În document apare relatată și o solicitare pe care un ministru ar fi făcut-o: de numire a unei anumite persoane ăn cadrul DRDP Timișoara.

După intrarea deputatului Dorel Căprar în birou, Munteanu Bogdan i-a relatat acestuia că directorul D.R.D.P. Timișoara, Ipravnic Cristian, ar fi fost chemat de Ministrul (….), pentru a-i comunica două aspecte: necesitatea angajării unei anume persoane în cadrul D.R.D.P. Timișoara, precum și necesitatea schimbării sale din funcția de șef al Departamentului Venituri din cadrul D.R.D.P. Timișoara. De asemenea, Munteanu Bogdan i-a comunicat lui Dorel Căprar că Ispravnic Cristian îl așteaptă în cursul acelei zile la sediul D.R.D.P. Timișoara pentru a întocmi documentele pentru schimbarea sa din funcție. Munteanu Bogdan l-a întrebat pe Căprar Dorel dacă are rost să se opună acelei schimbări și să intre în concediu medical. Căprar Dorel a fost de părere că decizia de schimbare din funcție provine de la senatorul (….)”, explică procurorii.

La ieșirea din clădire, Horgea Cristian a mai arătat că persoana pe care ministrul i-a transmis lui Ispravnic Cristian să o angajeze este Băețan Alin Vasile. El a mai activat anterior în cadrul D.R.D.P. Timișoara, fiindu-i desfăcut contractul de muncă, în urma unei condamnări din 2007, pentru luare de mită.

Munteanu Bogdan s-a deplasat la sediul D.R.D.P. Timișoara pentru a întocmi documentele necesare schimbării sale din funcție, ocazie cu care a purtat discuții cu Ispravnic Cristian și Lucaciu Mircea din care a reieșit că Băețan Alin Vasile este nașul deputatului Tripa Florin, acesta fiind cel care și-a exercitat influența asupra ministrului (….) pentru a-l reangaja în cadrul D.R.D.P.
Timișoara”, mai spun procurorii.

Criteriile profesionale, irelevante pentru un parlamentar

Parlamentarul Narcis Chisăliță ar fi spus că pentru el nu contează criteriile profesionale, ci apartenența politică.

Cu toate că majoritatea posturilor din cadrul instituțiilor publice locale prezente la ședință sunt ocupate prin concurs, potrivit legii, criteriul de selecție fiind profesionalismul, și nu apartenența politică, inculpatul Chisăliță Ioan Narcis a afirmat că, pentru el, criteriile profesionale nu au nicio importanță la ocuparea acelor posturi, singura condiție fiind apartenența politică: „(…..)”, potrivit sursei citate.

Influențe și negocieri

În rechizitoriu este detaliată și modalitatea în care s-ar fi negociat ocuparea funcției de șef al Departamentului Juridic din DRDP Timișoara.

”În ziua de 30.08.2019 Pascu Mirel i-a solicitat inculpatului Chisăliță Ioan Narcis să o contacteze pe (…..) pentru a-l susține în vederea ocupării postului de secretar de stat: „(…..)” În replică, inculpatul Chisăliță Ioan Narcis s-a arătat mirat de faptul că Pascu Mirel mai speră încă la ocuparea postului de secretar de stat, atâta timp cât tocmai și-au exercitat influența în vederea ocupării postului de șef al Departamentului Juridic în cadrul D.R.D.P. Timișoara, negociindu-se pentru aceasta cu Dorel Căprar: „(…..) În replică, Inculpatul Chisăliță Ioan Narcis a afirmat că, atât el, cât și Jivan Luminița, și-au exercitat influența în ceea ce privește ocuparea postului de șef departament în cadrul D.R.D.P. Timișoara, reamintindu-i eforturile pe care aceștia le-au făcut pentru a-l susține, prin influențele exercitate asupra ministrului transporturilor: „(…..)

Dosarul a fost trimis de procurorii DNA la Instanța Supremă. Citește AICI întregul document.

Foto: Inquam Photos / Ciprian Petcut

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW