🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale

Curtea Constituțională a României susține că legea admiterii în magistratură, declarată neconstituțională, nu reglementează criteriile în funcție de care plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) constată că un candidat îndeplinește condiția bunei reputații.

 CCR motivează neconstituționalitatea legii de admitere în magistratură

„Analizând textul legal menţionat, se observă că acesta cuprinde doar faptele avute în vedere pentru verificarea condiţiei bunei reputaţii, fără a reglementa criteriile care determină luarea deciziei referitoare la îndeplinirea/ neîndeplinirea acestei condiţii”, se arată în motivarea deciziei CCR.

Judecătorii CCR arată că legea admiterii în magistratură cuprinde criterii pentru evaluarea faptelor candidaților sancționați penal, administrativ, contravențional, disciplinar sau celor pentru care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală.

„Totuşi, aceste criterii sunt generale şi foarte largi, permit o judecare a faptelor cu unităţi de măsură diferite şi nu sunt previzibile pentru persoana evaluată, astfel că, pe de o parte, impun o evaluare subiectivă sau emoţională din partea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, iar, pe de altă parte, lasă o sferă largă de apreciere acestuia pentru a decide dacă persoana/ candidatul admisă/ admis îndeplineşte condiţia bunei reputaţii”, potrivit motivării Curții Constituționale.

În plus, plenul CSM are la dispoziție o paletă de criterii de maximă generalitate, pentru a stabili dacă un candidat îndeplinește condiția bunei reputații, argumentează CCR.

„Astfel, norma juridică nu tranşează ipotezele și situaţiile care califică persoana ca având o reputaţie bună sau îndoielnică. În realitate, criteriile generale menţionate relevă o abundenţă de constatări din partea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, însă valorificarea acestora în procesul determinării bunei/ relei reputaţii nu este stabilită, astfel că evaluarea subiectivă, în funcţie de conştiinţa/ convingerile/ percepţia/ preceptele morale ale fiecărui membru în parte al Plenului joacă un rol hotărâtor în cauză. Prin urmare, nu se poate decât constata că aceste criterii lasă loc la echivoc, întrucât ele evocă generalităţi, iar textul criticat nu reuşeşte să fixeze elementele de conţinut ale bunei reputaţii sau, din contră, ale unei eventuale rele reputaţii”, a precizat sursa citată.

CCR: Buna reputație nu este definită

Curtea Constituțională susține că nici Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și al procurorilor, și nici cea care reglementează admiterea în magistratură nu definesc buna reputație.

„În cauza de faţă, Curtea reţine că această părere publică este stabilită de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii într-un cadru organizat/ normat şi atrage consecinţe juridice. Prin urmare, evaluarea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nu reprezintă un tablou moral al candidatului pus la îndemâna societăţii, aşadar, fără vreo consecinţă juridică, ci un act juridic oficial prin care se stabileşte reputaţia necesară îndeplinirii funcţiei de judecător/ procuror, act care trebuie să se bazeze pe criterii obiective, determinate, specifice, previzibile şi cuantificabile.

Or, o înşiruire de criterii generale, fără identificarea in concreto a cauzelor care demonstrează şi angajează ideea de reputaţie discutabilă, nu îndeplineşte exigenţele constituţionale ale previzibilităţii legii şi creează o insecuritate juridică permanentă pentru candidaţii admişi aflaţi în situaţia de a fi evaluaţi din punctul de vedere al reputaţiei”, susțin judecătorii CCR.

Curtea își mai motivează decizia prin invocarea art. 90 din Codul Penal, potrivit căruia o persoană față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu are nicio interdicție pentru a obține funcții de interes public.

„Acceptând că, în cazul dat, buna reputaţie reprezintă un concept juridic, şi nu unul eminamente moral, rezultă că legiuitorul nu are posibilitatea să stabilească în cazul amânării aplicării pedepsei că persoana nu beneficiază de o reputaţie care să îi permită accederea la funcţia de judecător/ procuror. Prin urmare, în situaţia dată, a lega o consecinţă juridică de soluția de amânare a aplicării pedepsei, respectiv reputaţia îndoielnică, înseamnă a încălca însuşi art.90 din Codul penal, ceea ce ar fi contrar principiului legalității consacrat de art.1 alin.(5) din Constituţie”, potrivit sursei citate.

Curtea Constituțională a României a respins, pe 17 martie, cu majoritate de voturi, proiectul de lege privind reglementările legate de intrarea în magistratură.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Share this...

Facebook

Twitter

Linkedin

Whatsapp