Saturday, July 11, 2020
Jurnalism corect


DOCUMENT Amenzi mai mari și confiscarea unor bunuri, propunerile MAI pentru modificarea ordonanței în baza căreia a fost decretată starea de urgență

By Robert Madaianu , in Analize & Investigatii Justitie Stirile zilei , at 29 martie 2020 Etichete: , , , , , ,

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a pus în dezbatere publică un proiect pentru modificarea ordonanței de urgență care a făcut posibilă decretarea stării de urgență în România, ca urmare a pandemiei de coronavirus. Proiectul propune majorarea semnificativă a amenzilor în timpul stării de urgență și confiscarea bunurilor care au legătură cu contravențiile săvârșite.

Amenzi majorate

Sancțiunile ar urma să crească chiar și de zece ori, potrivit proiectului pus în dezbatere publică.

Astfel, persoanele fizice ar urma să riște amenzi cuprinse între 2.000 lei la 20.000 lei, față de 100-5.000 lei, varianta aflată în vigoare acum.

Pe de altă parte, în cazul persoanelor juridice, sancțiunile ar urma să fie de 10.000 – 70.000 lei, față de 1.000-70.000 lei, în prezent.

Bunuri confiscate

MAI vrea ca cetățenilor care săvârșesc contravenții în timpul stării de urgență să li se poată confisca bunurile care au legătură directă cu acestea. Măștile, mănușile sau substanțele folosite la dezinfectare, de exemplu.

Pe lângă sancțiunea contravențională principală prevăzută la alin.(1), în funcție de natura și gravitatea faptei, se pot aplica și una sau mai multe dintre următoarele sancțiuni contravenționale complementare, cuprinse în ordonanțele militare:

a) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție;

b) interzicerea accesului prin aplicarea sigiliuluide către organele abilitate;

c)suspendarea temporară a activității;

d) desființarea unor lucrări;

e) refacerea unor amenajări”, potrivit proiectului.

Modificările vizează un mai bun control al statului român în ceea ce privește comiterea de contravenții cu privire la anumite produse care în perioada aceasta sunt considerate ca fiind de importanță națională, chiar de urgență, cum ar fi măștile, dezinfectanții și alte produse asemănătoare. Prin urmare, neextistând un text legal cu privire la confiscarea acelor produse prin încălcarea ordonanțelor militare (…) s-a luat decizia modificării textului de lege”, a explicat avocatul Adrian Cuculis.

Dacă proiectul va fi aprobat, cei sancționați nu vor mai putea suspenda procesele verbale prin care a fost constatată contravenția.

Iar dacă, în cele din urmă, vor câștiga procesul, statul îi va despăgubi cu bani, nu cu produse, se mai arată în proiectul pus în dezbatere publică.

În proiect se arată că modificările sunt necesare ”văzând experiența țărilor grav afectate de evoluția virusului cu privire la rapiditatea de luare a deciziei la nivelul autorităților, și constatând că este necesar caîn România să fie adoptate în continuare, gradual și în timp real, măsuri pentru limitarea răspândirii acestuia, care să vizeze acțiuni atât în planul sănătății publice cât și în alte domenii ale vieții sociale și economice”.

Autoritățile au în vedere și ”specificul stării instituite prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020, nereglementarea în sensul celor precizate mai sus are ca efect limitarea capacității autorităților publice de a dispune și realiza,în cel mai scurt timp,măsurile necesare, aspect care afectează interesul public general și, în contextul dat, constituie o amenințare la adresa sănătății publice și a economiei”.

Proiectul a fost lansat pe 27 martie și rămâne în dezbatere publică 10 zile de la această data.

CITEȘTE AICI textul integral al proiectului.

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW