Saturday, June 25, 2022
Jurnalism corect


Fostul rector al Universității Financiar-Bancare București, trimis în judecată de procurorii anticorupție

By Daniela Eremia , in Justitie Stirile zilei , at 6 decembrie 2019 Etichete: , , ,

Fostul rector al Universității Financiar-Bancare București, Dorina Tanța Poanta, a fost trimis în judecată, în stare de libertate de către procurorii anticorupție, pentru complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Procurorii DNA notează în rechizitoriul trimis instanţei că, în cursul anului 2011, în cadrul derulării proiectului „BRING IT – Angajaţi calificaţi şi competitivi într-o economie bazată pe cunoaştere – FPC pentru calificarea de operator introducere, validare şi prelucrare de date”, Dorina Tanţa Poanta, în calitate de responsabil de proiect, ar fi pus la dispoziţia beneficiarului proiectului mai multe adeverinţe false prin care s-ar fi atestat în mod nereal calitatea de angajaţi în cadrul unei instituţii nebancare a unui număr de 21 de persoane participante la cursurile organizate în cadrul proiectului, conform unui comunicat al DNA.

Anchetatorii arată că, ulterior, fără să aibă cunoștință că acele adeverințe erau false, reprezentanții societății respective ar fi depus aceste deocumente la Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic pentru restituirea cheltuielilor efectuate.

„Prin aceste demersuri au fost obţinute pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acesta în cuantum de 504.720 de lei”, se menţionează în comunicat.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti.

În cursul anului 2015, procurorii anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a inculpatei Dorina Tanţa Poanta în legătură cu săvârşirea unei infracţiuni de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene, potrivit DNA.

„În cauza respectivă, Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia penală nr. 671/A din 15.04.2016 a stabilit faţă de inculpată o pedeapsă de un an şi patru luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de încercare de doi ani”, menţionează anchetatorii.

Sursă foto: Inquam Photos / Liviu Florin Albei

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW