Sunday, May 26, 2024
Jurnalism corect


DNA: Primar PSD din Ilfov, pus sub control judiciar. Edilul este acuzat de luare de mită

By Madalina Balaceanu , in Opinii Stirile zilei , at 6 noiembrie 2019 Etichete: ,

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție l-au pus sub control judiciar pe primarul localității 1 Decembrie, Petre Gheorghe (PSD). Edilul este acuzat de luare de mită.

Pe lângă social-democrat, procurorii DNA au dispus luarea măsurii controlului judiciar și față de un administrator al unei societăți comerciale, fiind acuzat de dare de mită.

Potrivit procurorilor, în perioada 29 aprilie-17 septembrie 2016, în calitate de primar al comunei 1 Decembrie, Petre Gheorghe a pretins, iar ulterior a și primit de la administratorul unei societăți comerciale care se afla în relații contractuale cu Primăria, o sumă de 61.544 lei și foloase (pavaje) în cuantum de 79.201 lei, în legătura cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

Cât timp se află sub control judiciar, Petre Gheorghe trebuie să respecte următoarele obligații, potrivit DNA:

  1. a) să se prezinte la sediul IPJ ILFOV, al Direcției Naționale Anticorupție-Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, la judecătorul de cameră preliminară, la judecătorul de drepturi și libertăți sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
  2. b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței;
  3. c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.
  4. d) să nu părăsească teritoriul României;
  5. e) să nu se deplaseze la sediul Primăriei comunei 1 Decembrie;
  6. f) să nu exercite funcția de primar al comunei 1 Decembrie, județul Ilfov, de care s-a folosit cu ocazia săvârșirii infracțiunii
  7. g) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme
  8. h) să nu se apropie de alte persoane menționate în ordonanță și să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nici o cale.

La rândul său, administratorul societății comerciale trebuie să respecte obligațiile stabilite prin măsura controlului judiciar.

Procurorii au dispus măsura sechestrului asigurător asupra a patru terenuri care aparțin primarului localității 1 decembrie, respectiv asupra a două terenuri ale administratorului societății comerciale.

„Inculpaților li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, mai scrie DNA.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW