Thursday, September 23, 2021
Jurnalism corect


DNA: Polițist din Măgurele, prins în flagrant în timp ce primea 2.500 de euro pentru a interveni pe lângă un procuror / UPDATE: Cornel Bleja va fi plasat în arest la domiciliu

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 4 decembrie 2020

Un polițist din localitatea Măgurele, județul Ilfov, a fost prins în flagrant în timp ce primea 2.500 de euro pentru a interveni pe lângă un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu. Inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore. 

UPDATE ORA 19:00 Cornel Bleja va fi plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile, potrivit Tribunalului București.

Cornel Bleja ar fi pretins și primit de la mai multe persoane sume de bani pentru a le ameliora pedepsele primite, în perioada 2015-2020, potrivit procurorilor DNA.

Concret, în cursul anului 2015, agentul de poliție Bleja Cornel i-ar fi pretins 20.000 de euro unei persoane din care ar fi primit 10.000 de euro, lăsând să se creadă că va interveni pe lângă procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov pentru punerea în libertate a fiilor acestuia care se aflau în arest preventiv pentru tentativă la omor calificat.
În perioada august-septembrie 2020, inculpatul Bleja Cornel ar fi pretins de la alte două persoane suma de 300 euro și 200 lei, pentru a interveni pe lângă polițiști din cadrul poliției rutiere I.P.J. Ilfov, astfel încât o contravenție ce fusese săvârșită de una dintre persoane să fie tratată mai blând, respectiv să nu i se ridice acestuia dreptul de a conduce, în condițiile în care fusese surprins circulând cu autoturismul cu o viteză de peste 160 km/h în localitate”, se arată într-un comunicat emis de DNA. 

În perioada noiembrie-decembrie 2020, acesta ar fi pretins suma de 2.500 de euro de la două persoane, pentru a interveni pe lângă un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu. Cele două persoane și-ar fi dorit să o condamnare cu suspendare, evitând, astfel, anularea permisului de conducere.

În perioada noiembrie-decembrie 2020, inculpatul Bleja Cornel ar fi pretins 2.500 de euro de la două persoane, lăsând să creadă că are influență pe lângă un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu pentru soluționarea favorabilă a dosarului penal în care aceștia erau cercetați, respectiv obținerea unei soluții de condamnare cu suspendare și evitarea anulării permisului de conducere. La data de 3 decembrie 2020 inculpatul a și primit suma de 2.500 de euro, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, a precizat sursa citată. 

Sursă foto: Politia Romana

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW