Monday, September 20, 2021
Jurnalism corect


DNA: Director din cadrul Ministerului Transporturilor, reținut după ce ar fi primit mită în valoare de 2 milioane de lei

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 30 iunie 2021

Directorul Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM), din subordinea Ministerului Transporturilor, a fost reținut, fiind acuzat de luare de mită, abuz în serviciu și constituire a unui grup infracțional organizat, au transmis miercuri procurorii DNA. În același dosar au mai fost reținute alte trei persoane fizice, administratori ai unor societăți comerciale.

Daniel Manole, directorul ARSVOM, cu ajutorul celor trei inculpați, ar fi contribuit la achiziția la suprapreț a patru nave, în perioada septembrie-noiembrie 2020, în valoare totală de 85.000.000 de lei fără TVA, arată procurorii DNA.

Potrivit anchetatorilor, în cele patru contracte de achiziție au fost prevăzute clauze defavorabile Agenției. ARSVOM a fost obligată să plătească pentru cele patru nave mai mult de jumătate din valoarea lor, ca avans, urmând ca restul banilor să fie plătiți la recepția finală.

De menționat este faptul că, societatea câștigătoare a licitației doar „ar fi mimat” construcția acelor nave, în realitate acestea fiind achiziționate la jumătate de preț de la o societate comercială din Estonia”, potrivit unui comunicat transmis de DNA.

Procurorii susțin că Daniel Manole a primit aproximativ 2.000.000 de lei pentru contribuția sa la procedura de achiziție, adică 3% din valoarea pe care ARSVOM a plătit-o către societatea care a livrat navele.

La data de 30 iunie 2021, inculpatul Manole Daniel și doi dintre oamenii de afaceri urmează să fie prezentați Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar restul cu propunere de luarea a măsurii arestului la domiciliu. În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane”, mai arată procurorii DNA.

Sursă foto: Inquam Photos / Ovidiu Micsik

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW