Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

DNA cere control judiciar pentru Elena Udrea, după condamnarea în primă instanță la 8 ani de închisoare în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009 – SURSE

By Matthew Garvey , in Justitie Politic Stirile zilei , at 4 martie 2021

DNA cere ca Elena Udrea să fie plasată sub control judiciar, după ce a fost condamnată în primă instanță la 8 ani de închisoare în dosarul finanțării campaniei electorale din anul 2009. Curtea de Apel București va analiza vineri cererea procurorilor. 

Elena Udrea a mai plecat la începutul anului 2018 în Costa Rica, înainte de condamnarea definitivă la șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute, iar în acest moment nu are interdicție de a părăsi țara.

Întrebată, marți, de MainNews.ro, dacă intenționează să plece din țară, fostul ministru al Dezvoltării a precizat că nu ar mai exista un loc în lume unde să „existe dreptate” și a infirmat aceste zvonuri.

Unde să mă mai duc, cine e nebunul care a lansat tâmpenia asta? Unde să te duci în lumea asta, nu am fost plecată și m-am întors? Te mai poți duce undeva în lumea asta? Unde să te duci? Am fost plecată și m-am întors, dacă era un loc în lumea asta unde există dreptate, nu mă duceam de la început acolo? N-ai unde să te duci, peste tot este la fel în lumea asta”, a afirmat fostul ministru al Dezvoltării, marți, pentru MainNews.ro.

CITEȘTE ȘI: BREAKING NEWS Elena Udrea, condamnată la 8 ani de închisoare. Ioana Băsescu a primit o pedeapsă de 5 ani de detenție/ Dan Andronic, achitat

8 ani de închisoare cu executare

Magistrații de la Curtea de Apel București au condamnat-o marți pe Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării, la 8 ani de închisoare cu executare pentru instigare la luare de mită și spălare de bani.

În același dosar, Ioana Băsescu, fiica cea mare a lui Traian Băsescu, a fost condamnată la 5 ani de închisoare cu executare pentru instigare la delapidare și instigare la spălare de bani. Sentința pronunțată nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

Totodată, instanța a decis și confiscarea sumei de 1 milion de lei de la Elena Udrea, precum și a unor bunuri care îi aparțin Ioanei Băsescu.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Read More here to that Topic: mainnews.ro/dna-cere-control-judiciar-pentru-elena-udrea-dupa-condamnarea-in-prima-instanta-la-8-ani-de-inchisoare-in-dosarul-finantarii-campaniei-electorale-din-2009-surse/ […]

  • … [Trackback]

    […] Find More on on that Topic: mainnews.ro/dna-cere-control-judiciar-pentru-elena-udrea-dupa-condamnarea-in-prima-instanta-la-8-ani-de-inchisoare-in-dosarul-finantarii-campaniei-electorale-din-2009-surse/ […]

  • … [Trackback]

    […] Read More on to that Topic: mainnews.ro/dna-cere-control-judiciar-pentru-elena-udrea-dupa-condamnarea-in-prima-instanta-la-8-ani-de-inchisoare-in-dosarul-finantarii-campaniei-electorale-din-2009-surse/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *