Thursday, April 18, 2024
Jurnalism corect


DNA cerceteaza o posibilă intervenție la Ministerul Transporturilor: Un italian, pus sub control judiciar

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Justitie Stirile zilei , at 21 august 2019 Etichete: , ,

Procurorii DNA au dispus controlul judiciar pe o perioadă de 60 de zile, pentru cetățeanul italian La Sala Mario, acesta fiind acuzat că ar fi cerut unei companii de construcții suma de 1.900.000 euro, spunând că îl poate convinge pe ministrul Transporturilor să ajute în rezolvarea problemelor financiare ale firmei. Dosarul are legătură cu cel în care este cercetat fostul ministrul Sebastian Vlădescu.

Acuzația este de trafic de influență, fiind vizate alte patru persoane fizice, precum și compania de construcții Team Delta Proiect. 

Potrivit DNA, italianul ar fi cerut de la compania de construcții suma de 1 900 000 de euro spunând că are o influență mare asupra ministrului Transporturilor și că îl va face să se implice în rezolvarea problemei companiei de construcții, legată de plățile scadente și restante ale CFR.

Banii urmau să fie încasați prin niște contracte încheiate cu societatea controlată de Favino Roberto Pasquale, Team Delta Proiect SRL, acesta fiind și el vizat în dosar.

Procurorii spun că Favino Roberto Pasquale l-a ajutat pe italian și a încercat să-i convingă pe reprezentanții companiei că semnarea acelor contracte (menite să mascheze cumpărarea influenței) reprezintă singura modalitate de rezolvare a problemei legată de plățile scadente și restante ale CFR și, totodată, de a asigura plata sumelor de bani restante în contul companiei de construcții.

„În perioada 2012 – 2015, inculpatul a primit indirect, pentru sine sau pentru altul, prin intermediul a trei contracte fictive încheiate de compania de construcții, cu societatea Team Delta Proiect SRL, suma de 9.845.937,31 lei (aproximativ 2,1 milioane euro) pentru a-și exercita influența asupra ministrului transporturilor și a-l determina pe acesta să se implice în rezolvarea problemei companiei respective.

Din suma totală, inculpatul La Sala Mario a încasat 4.472.141 lei (1.020.550 euro), în perioada 05.11.2012 – 26.08.2013, prin intermediul a 34 de viramente bancare efectuate din contul societății Team Delta Proiect SRL în conturile a două societăți belgiene aflate sub controlul său. În perioada imediat următoare, suma de 600.693 euro a fost virată din conturile societăților belgiene în conturile personale ale inculpatului La Sala Mario”, mai transmite DNA.

Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de compania Team Delta Proiect.

În intervalul menționat de procurori, Ministerul Transporturilor a fost condus de Ovidiu Silaghi (mai-decembrie 2012), Relu Fenechiu (decembrie 2012-iulie 2013), Victor Ponta (iulie-august 2013), Ramona Mănescu (august 2013-martie 2014), Dan Șova (martie-iunie 2014), Ioan Rus (iunie 2014-iulie 2015), Iulian Matache (iulie-noiembrie 2015).

Fosta consilieră a lui Ovidiu Silaghi, cercetată în dosar

În dosarul DNA mai este și vizată Szechely Mihaela Vasilica, soția lui Pasquale, consilier al ministrului Transporturilor Ovidiu Silaghi în perioada 10 iulie 2012 – 21 decembrie 2012. Mocanu Alexandra, administratorul firmei, este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.

Mai multe comisioane ce valorau în total peste 2 milioane de euro ar fi fost încasate în condiții suspecte, în schimbul deblocării unor plăți datorate de stat companiei Team Delta Proiect, care trebuia să execute lucrări de reabilitare a unor tronsoane de cale ferată.

„Lucrările de reabilitare fuseseră efectuate pe tronsoane de cale ferată de pe ruta București – Constanța, fiind finanțate în proporție de 75% din fonduri europene și 25% din bugetul de stat”, potrivit DNA.

Compania de construcții trebuia să încaseze de la statul român, prin intermediul beneficiarului lucrărilor CFR, suma de 15 milioane euro, plăți restante la nivelul lunii mai 2012.

„În cursul anului 2012, în exercitarea atribuțiilor de consilier al ministrului Transporturilor, inculpata Szechely Mihaela Vasilica a pretins sume de bani de la un reprezentant al companiei de construcții, iar în perioada 2012 –2015 a primit, prin intermediul firmei TEAM DELTA PROIECT pe care o controla, suma de 9.410.375,7 lei.

În schimbul banilor, consilierul a promis că, datorită influenței pe care o are asupra funcționarilor din Ministerul Transporturilor (influență rezultată din calitatea sa de consilier personal al ministrului transporturilor), îi va determina să facă demersurile necesare astfel încât ministerul să aloce CFR SA banii datorați companiei.

O parte din comisionul încasat, respectiv suma de 1.011.550 euro, a fost transferată în contul unor firme belgiene de consultanță, după care a fost folosită pentru plata unor servicii de publicitate prestate în cadrul campaniei electorale ocazionate de alegerile parlamentare din anul 2012.

Ceilalți doi coinculpați au participat la activitățile infracționale, în sensul în care Favino Roberto Pasquale a intermediat discuțiile dintre consilier și reprezentantul companiei de construcții, cu privire la condițiile și la modul de plată a comisioanelor, iar Mocanu Alexandra, care a preluat de la Szechely Mihaela Vasilica administrarea firmei TEAM DELTA PROIECT (prin care s-au plătit comisioanele) după ce aceasta din urmă a devenit consilier al ministrului Transporturilor, a dispus transferul sumei de 1.011.550 euro în conturile firmelor belgiene, cunoscând că suma provine din săvârșirea unei infracțiuni”, transmite DNA.

Acuzațiile aduse lui Sebastian Vlădescu

În legătură cu faptele menționate anterior, DNA îl anchetează și pe Sebastian Vlădescu, fostul ministru al Finanțelor fiind cercetat sub control judiciar pe cauțiune. Alături de el este vizat și fostul deputat Cristian Boureanu. Vlădescu este acuzat de luare de mită și trafic de influență.

„În perioada 2005-2014, oficiali români sau persoane cu influență asupra acestora ar fi primit, de la o companie străină, în baza unor înțelegeri, aproximativ 20 de milioane de euro pentru ca, în schimbul acestor sume, să se asigure încheierea contractelor și plata facturilor pentru reabilitarea unor tronsoane de cale ferată a liniei București-Constanța, precum și plata TVA restante pentru reabilitarea unei alte linii de cale ferată care fusese deja realizată de aceeași companie.

Banii încasați ilegal reprezentau procente din valoarea fiecărei plăți făcute de statul român și erau achitați succesiv, pe măsură ce compania constructoare încasa, la rândul ei, contravaloarea lucrărilor efectuate, de la statul român (respectiv de la compania C.N. C.F.R.).

În acest context, în prima parte a anului 2005, suspectul Vlădescu Sebastian împreună cu Costea Mircea Ionuț și Mititelu Mihaela, a pretins de la reprezentanții unei companii un comision de 3,5% din valoarea contractelor ce urmau a fi încheiate cu C.N.C.F.R. S.A. privind reabilitarea căii ferate București – Constanța pentru ca, în schimbul acestui comision, să își exercite atribuțiile care îi reveneau în calitate de ministru al finanțelor publice, respectiv să aprobe finanțarea suplimentară necesară pentru încheierea contractelor, precum și pentru a își exercita ulterior atribuțiile referitoare la asigurarea fondurilor necesare plății facturilor pentru lucrările efectuate.

În perioada 2008-2009, în baza acestei înțelegeri, a primit suma de aproximativ 1 milion de euro (reprezentând partea sa din comisionul pretins) în conturile bancare ale unor societăți comerciale pe care le controla.

Ulterior, în perioada 2009-2010, suspectul Vlădescu Sebastian, în calitatea menționată mai sus, pentru a-și îndeplini atribuțiile sale de serviciu într-un mod care să asigure finanțările respective, a acceptat de la reprezentantul companiei străine promisiunea sumei de 2 milioane de euro iar, în perioada noiembrie 2011- septembrie 2013, a primit suma de 65.000 de euro, sub forma finanțării activității unei companii offshore, unde avea calitatea de asociat.

De asemenea, în același context, suspectul Vlădescu Sebastian, în perioada septembrie 2010 – ianuarie 2013, a pretins și primit de la aceeași persoană suma totală de 2.117.000 euro. În schimbul acestor sume de bani, suspectul Vlădescu Sebastian urma să își exercite influența pe care a pretins că o avea asupra ministrului transporturilor pentru a-l determina să asigure finanțarea necesară plății facturilor aferente lucrărilor efectuate la tronsonul de cale ferată București-Constanța”, explica DNA in aprilie 2018.

Foto: Ovidiu Micsik / Inquam Photos

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW