Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


DNA a deschis dosare cu privire la subvențiile date de stat partidelor politice și la modul de cheltuire a banilor/ Ce se întâmplă cu dosarul Tel Drum

By Madalina Balaceanu , in Justitie Stirile zilei , at 15 iunie 2020 Etichete: , , ,

Direcția Națională Anticorupție a deschis dosare cu privire la subvențiile date de statul român partidelor politice și la modul în care au fost cheltuite aceste subvenții, conform procurorului-șef al DNA, Crin Bologa. „ Avem în lucru dosare importante, cu persoane importante, cu prejudicii importante”, susține magistratul.

„ La  nivelul DNA facem cercetări cu privire la subvențiile date de statul roman partidelor politice și la modul de cheltuire a acestor subvenții. Să vedem dacă banii au fost cheltuiți în  conformitate cu prevederile legale și nu în interesul unor persoane individuale”, a declarat Crin Bologa pentru Spotmedia.ro.

Întrebat dacă există și alte dosare în afară de cel al lui Mircea Drăghici, provurorul-șef al DNA a răspuns:

„Dosarul Drăghici a fost trimis în judecată, sunt și altele. Există pe rol dosare in rem unde se verifică cheltuirea banului public dat ca subvenție partidelor politice”.

Bologa, despre dosarul Tel Drum: Este în faza de urmărire penală

Cât despre dosarul Tel Drum, Bologa a declarat că se află în faza de urmărire penală și că a discutat cu procurorul de caz, care l-a asigurat că lucrează la acest dosar.

„Este în faza de urmărire penala, am avut discuții cu procurorul de caz, fară a-i știrbi independența, și m-a asigurat că lucrează la acest dosar și vom avea în cele din urmă și rezultate.

Nu doresc să pun presiuni inutile pe procurori, scopul meu e să aflăm adevărul în fiecare cauză și la sfârșit acest adevăr să ne ducă spre o soluție. Dar pe fiecare procuror DNA există o presiune:  dosarele trebuie soluționate, mai ales cele vechi”, spune Bologa.

Întrebat dacă s-a gândit să mai pună un procuror în dosarul Tel Drum, magistratul a răspuns:

I-am propus acest lucru dnei procuror și mai așteptăm. Este o posibilitate managerială a procurorului șef sau șef de secție.

În momentul în care voi ajunge la concluzia că e nevoie de încă un procuror pentru a soluționa această cauza, la fel ca alte cauze, atunci voi face și acest lucru, voi numi încă un procuror de caz”.

Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Information on that Topic: mainnews.ro/dna-a-deschis-dosare-cu-privire-la-subventiile-date-de-stat-partidelor/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *