Sunday, May 19, 2024
Jurnalism corect


Discuții pentru prevenirea traficului de persoane. Ministrul Predoiu s-a întâlnit cu ambasadorul Turciei la București

By Dragomir Georgiana , in Justitie , at 21 aprilie 2023 Etichete: , , , , , , ,

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, s-a întâlnit, joi, 20 aprilie, cu Özgür Kivanç Altanal, ambasadorul Republicii Turcia la Bucureşti. Primcipala temă de discuție a fost  combaterea terorismului şi traficului de persoane. Cei doi oficiali vor să diversifice intrumentele juridice prin care aceste fapte penale să fie prevenite. 

„La finalul discuției, ambasadorul Republicii Turcia a avansat propunerea unui dialog bilateral la nivel de miniștri ai Justiției, invitație pe care am acceptat-o cu plăcere”, a precizat Cătălin Predoiu, ministrul Justiției.  

Turcia este una dintre țările care s-a confruntat masiv cu terorismul. Potrivit legislației în vigoare, pentru acest stat terorismul reprezintă, din punct de vedere juridic, orice act realizat de una sau mai multe persoane aparţinând unei organizaţii, cu scopul de a schimba Republica, sistemul politic, legal, social, secular şi economic, afectând unitatea indivizibilă a statului sau distrugând autoritatea sa, punându-i în pericol existenţa, eliminând drepturile şi libertăţile fundamentale sau aducând prejudicii securităţii statului, afectând ordinea publică, prin măsuri de presiune, forţă şi violenţă, teroare, intimidare, opresiune sau ameninţări.

Guvernul turc consideră că SUA exagerează când spune că nu descurajează traficul de persoane

România are. de asemenea, corespondent, în Codul Penal, atât pentru terorism cât și pentru trafic de persoane, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism(DIICOT) fiind structura care anchetează aceste fapte. Frecvent, procurorii DIICOT destructurează rețele infracționale „specializate” în traficul de persoane. Cele mai multe dintre anchete sunt realizate în colaborare cu autoritățile din Turcia sau alte  structuri de poliție din Europa. Deși cele mai multe date oficiale arată că „Turcia” este una dintre destinațiile preferate pentru traficul de persoane,  în urmă cu doi ani, Guvernul turc a catalogat „acuzații neîntemeiate” raportul anual al Departamentului de Stat al SUA privind traficul de persoane, care susține că Turcia nu a descurajat recrutarea și folosirea de „copii soldați în Siria și Libia”, relatează AFP.

Sursă foto: Ministerul Justiției

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW