Discuții aprinse în CSM pe tema declarațiilor însărcinatului cu afaceri al Ambasadei SUA: România nu poate sta în genunchi în fața nimănui / Domnul ministru dă dovadă de slugărnicie

Dezbateri aprinse la ședința de marți a Consiliului Superior al Magistraturii, în care judecătoarea Gabriela Baltag a solicitat întocmirea unei reacții din partea plenului cu privire la declarațiile făcute de însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la București, David Muniz. Prezent la ședință, ministrul justiției, Stelian Ion, a precizat că aprecierile oficialului american se înscriu în cadrul cooperării celor două state.
„Un oficial român și-ar fi permis să intre în politica internă a altui stat? Cred că ar trebui să avem o reacție. (…) Este un îndemn la a sta în genunchi. România nu poate sta în genunchi în fața nimănui, indiferent că vorbim de SUA sau UE. Parteneriatul presupune egalitate. Nu putem îngădui nimănui să ne spună cum să facem politica internă”, a afirmat judecătoarea Gabriela Baltag.
Pe de altă parte, Stelian Ion a încadrat solicitarea judecătoarei într-un șir mai lung de poziții ale oficialilor români împotriva obligațiilor asumate de România prin tratatele internaționale.
„Am mai văzut comentarii de genul acesta, în care oficiali români nu mai recunosc chestiuni asumate prin tratate, ceea ce e foarte grav. Vreau să văd unde domnul însărcinat cu afaceri al SUA a vorbit despre a sta în genunchi”, a punctat Stelian Ion.
Nemulțumită de poziția ministrului, Lia Savonea l-a acuzat pe acesta de „slugărnicie” în fața oficialilor americani.
David Muniz: SIIJ trebuie desființată
Declarația care a agitat spiritele în CSM a fost făcută de însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la București, David Muniz, cu privire la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, pe care judecătoarele Savonea, Baltag și Țînț o consideră absolut necesară. Oficialul american a reiterat poziția țării sale de desființare a acestei instituții.
„În problema SIIJ, poziţia noastră a fost clară şi o repet. Credem că această coaliţie trebuie să îşi ţină promisiunile pentru a desfiinţa SIIJ. Multe instituţii europene de justiţie s-au pronunţat clar că acea Secţie ar trebui să fie desfiinţată”, a declarat David Muniz.
Temă utilizată și de propaganda rusă
Declarația oficialului american nu a trecut neobservată de propaganda rusă din România. Întru articol publicat pe portalul oficial de propagandă pro-Kremlin Sputnik, Dragoș Dumitriu, fost deputat al Partidului România Mare, a reluat celebra temă de dezinformare în care România este fals prezentată drept colonia statelor occidentale, utilizând declarația făcută de Muniz.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin