Discursurile candidaților la funcțiile de conducere din PSD/ Marian Oprișan, susținător al Vioricăi Dăncilă, a fost huiduit
Dăncilă: PSD nu își permite experiențe noi
Pleșoianu: Țara a fost luată captivă de mult prea mult timp
Teodorovici: Ce vrea fiecare minister e dorință, ce prea premierul și ministrul de Finanțe e putință
„Întotdeauna sprijinul e la Ministerul de Finanţe, pentru că ce vrea fiecare minister e dorinţă, ce vrea premierul şi ministrul de Finanţe e putinţă. (..) Nu mi-am schimbat principiile, sunt cel care sunt, pe care Dumnezeu l-a pus pe acest pământ. Singura mea dorinţă e să fac pentru oameni. (…) Eu doresc să fiu acolo unde lucrurile trebuie să se întâmple, să fiu în teren”, a declarat Teodorovici.
Suciu: Dacă PSD nu a câştigat alegerile, vina ne aparţine tuturor
„Am venit pe scena congresului să vă cer ajutorul ca să punem acest partid din nou în inimile oamenilor. Şi pentru că mi s-a cerut, de asemenea, să fiu eu însumi, nu pot să fiu atunci decât direct, foarte sincer şi să vă spun exact ceea ce gândesc. Am petrecut ultimele luni gândindu-mă şi vorbind mereu despre ceea ce facem bine noi acestei ţări. Trebuie să vorbesc puţin şi de ce nu am făcut bine noi ca partid. Se spune că victoria are mereu mai multe moaşe şi înfrângerea este orfană. Dacă Partidul Social Democrat nu a câştigat alegerile în 26 mai, să ştiţi că vina ne aparţine tuturor şi trebuie să învăţăm din asta şi trebuie să mergem din nou deschişi şi înainte de a le mai cere oamenilor votul, trebuie să le câştigăm inimile”, a afirmat Suciu.
Fifor: Noi nu ne uităm liderii. Nu cred ca i-a uitat cineva pe Liviu Dragnea şi Adrian Năstase
„Ştim să ne iubim seniorii şi ştim să ne batem pentru ei, ştim să ne iubim tinerii şi să căutăm soluţii pentru ei chiar dacă de data aceasta în 26 mai a părut că nu ştim să ne mai adresăm colegilor noştri mai tineri, dar vă asigur că vom reînvăţa lucrul acesta, ştim să vorbim tuturor categoriilor sociale şi de aceea stimaţi colegi oamenii ne-au votat de-a lungul timpului. (..) Am sentimentul că oamenii ne-au arătat că trebuie să facem ceva şi să schimbăm ceva în discursul nostru, învăţăm repede, revenim repede, ne întoarcem la oameni repede, pentru că asta se pricepe PSD să facă. (…) Noi nu ne uităm liderii. Spunea cineva că ne uităm prea uşor liderii, nu. Eu nu cred că e cineva în această sală care l-a uitat pe Liviu Dragnea, nu cred, stimaţi colegi. Eu nu cred că e cineva în această sala care l-a uitat pe Adrian Năstase. Eu cred că de la fiecare dintre liderii noştri am învăţat câte ceva şi am mers mai departe mai puternici, mai uniţi, mai solidari şi asta face farmecul acestui partid””, a spus Mihai Fifor.
Ştefănescu: Un întreg partid a fost vânat şi hărţuit ani de zile
„Nu pot să uit că în România ani de zile s-au produs abuzuri inimaginabile şi nu pot să uit că aici în sală sunt oameni care au fost victime ale acestor abuzuri. (…) Un întreg partid a fost vânat şi hărţuit ani de zile. (…) Astăzi, Liviu Dragnea este pur şi simplu deţinut politic”, a afirmat Codrin Ştefănescu.
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea