Directorul ELCEN a fost plasat sub control judiciar de DNA, după ce i-ar fi cerut mită 1,5 milioane de euro unui om de afaceri
Direcția Națională Anticorupție l-a plasat marți sub control judiciar pe directorul general al ELCEN, Claudiu Crețu, după ce i-ar fi cerut unui om de afaceri, sub formă de mită, suma de 1,5 milioane de euro pentru cumpărarea unui teren.
De asemenea, Crețu este acuzat că ar fi încasat, prin intermediul directorului comercial al ELCEN, Cristian Zamfiroi, o mită de 40.000 de lei pentru plata unor facturi.
„În data de 01 iulie 2025, inculpatul Creţu-Sârbu Claudiu-Ionuţ, în calitatea menționată anterior, ar fi primit prin intermediul complicelui său, Zamfiroi Cristian Andrei Cornel, în biroul unei societăți comerciale din Municipiul București, suma de 40.000 de lei de la reprezentantul acesteia, în legătură cu urgentarea aprobării operațiunilor de plăți aferente facturilor emise de societatea respectivă către Electrocentrale București SA”, a transmis DNA.
Tot prin intermediul lui Zamfiroi, Crețu i-ar fi cerut nu mai puțin de 1.565.000 de euro administratorului unei societăți comerciale pentru achiziția unui teren aflat în proprietatea firmei respective.
„În data de 10 iulie 2025, inculpatul Creţu-Sârbu Claudiu-Ionuţ ar fi pretins, prin intermediul complicelui Zamfiroi Cristian-Andrei-Cornel, administratorului unei societăți comerciale suma de 1.565.000 de euro, în legătură cu vânzarea-cumpărarea unui teren aflat în proprietatea societății comerciale respective”, a transmis DNA.
La rândul său, Cristian Zamfiroi este acuzat de DNA că i-ar fi pretins administratorului unei firme aflate în raporturi comerciale cu ELCEN suma de 50.000 de lei sub formă de mită.
„În data de 30 iulie 2025, inculpatul Zamfiroi Cristian-Andrei-Cornel ar fi pretins administratorului unei societăți comerciale aflate în raporturi contractuale cu S.C. Electrocentrale București S.A., suma de 50.000 de lei în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu”, a transmis DNA.



