JustitieStirile zilei

Directorul DSVSA Tulcea, prins în flagrant de DNA în timp ce lua mită 

Directorul DSVSA Tulcea, Mitică Tuchilă, a fost prins în flagrant de Direcția Națională Anticorupție în timp ce lua 11.000 de euro sub formă de mită de la reprezentantul unei firme. Potrivit Aktual24.ro, la vederea procurorilor, Tuchilă a aruncat în toaletă 1.000 de euro din șpaga pe care tocmai o încasase.

Potrivit procurorilor, în cursul lunii decembrie 2024, inculpatul Tuchilă i-ar fi cerut reprezentantului unei firme 50.000 de euro, sumă din care ar fi primit 25.000 de euro, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Patru luni mai târziu, directorul DSVSA Tulcea ar fi încasat 11.000 de euro. Tot atunci și-au făcut apariția și procurorii DNA, care au constatat flagrantul. Numai că, în loc colaboreze cu anchetatorii, Tuchilă a încercat să scape de mită, pe care a încercat să o arunce în toaletă. A reușit să scape doar de 1.000 de euro, bani care procurorii i-au recuperat după ce au spart toaleta. 

Miercuri, Tribunalului Constanța a hotărât arestarea directorului DSVSA Tulcea pentru 30 zile.

Articole Recomandate

Back to top button