Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Directorul Cyberint din cadrul SRI: Toți actorii statali din Rusia încearcă să penetreze infrastructuri strategice din România

By Matthew Garvey , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 25 noiembrie 2022 Etichete: , ,

Directorul Centrului Național Cyberint din cadrul Serviciului Român de Informații, Anton Rog, a declarat vineri, 25 noiembrie, că serviciile de informații din Federația Rusă încearcă să penetreze infrastructuri strategice din România, dar a dat asigurări că țara noastră are capabilități cibernetice ”foarte bine dezvoltate”.

Toți actorii statali din Rusia – GRU, FSB și SVR – încearcă să penetreze infrastructuri strategice din România, cu mai puțin succes în ultimul timp”, a declarat Anton Rog, vineri, la Digi24.

Directorul Cyberint a menționat că „rețelele în care se găsesc informații strategice” sunt cele vizate.

Discutăm despre Computer Network Exploitation sau spionaj cibernetic. Scopul lor nu este de a distruge rețelele, ci de a fi cât mai subtili, nevăzuți și de a extrage pe o perioadă îndelungată informații cu caracter strategic”, a precizat Anton Rog.

Întrebat cât de vulnerabilă este infrastructura critică din România în fața unor posibile atacuri cibernetice, oficialul a precizat că este „la fel de vulnerabilă ca în alte țări din Uniunea Europeană sau din SUA”.

Pot să afirm că România este un stat cu capabilități cibernetice foarte bine dezvoltate. România este un stat care nu mai așteaptă să fie lovit și se apără de acele lovituri”, a precizat directorul Cyberint, menționând că, potrivit Strategiei de securitate cibernetică, țara noastră a adoptat conceptul de „apărare pro-activă”.

Apărarea pro-activă înseamnă că nu mai aștept să ajungă amenințarea la mine, că mă duc să o vânez, o caut și, dacă o găsesc, o opresc înainte de a se manifesta. Metodele și mijloacele prin care facem aceste chestiuni nu sunt publice”, a adăugat Anton Rog.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW