Saturday, December 5, 2020
Jurnalism corect


Directorul CFR a anunțat când vor începe lucrările la calea ferată Brașov – Sighișoara. Trenurile vor circula cu până la 160 km/h

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 21 iunie 2020 Etichete: , , ,

Directorul general al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, Ioan Pintea, a anunțat că lucrările pentru modernizarea tronsoanelor de cale ferată Brașov – Apața și Cața – Sighișoara vor fi demarate săptămâna viitoare. 

„Acest segment de cale ferată este împărțit în trei tronsoane. Tronsoanele marginale, care sunt și cele mai mari, respectiv Brașov – Apața și Cața – Sighișoara, se află în execuție. Sunt date ordinele de începere a lucrărilor, iar de săptămâna viitoare constructorii încep faza de demontare a infrastructurii și de execuție a lucrărilor de bază”, a anunțat Pintea, citat de bzb.ro.

Modernizarea celor două loturi va fi realizată de Asocierea RailWorks, formată din Alstom, Aktor, Arcada Company și Euroconstruct Trading 98. Valoare totală a contractului pentru cele două loturi este de 2,97 miliarde de lei fără TVA, iar sursa de finanțare va fi asigurată în proporție de 85 % din fonduri europene, iar restul de la bugetul de stat. Perioada de execuție a lucrărilor este de patru ani, astfel încât trenurile ar putea circula pe cale ferată modernizată abia în anul 2023.

Lucrări de modernizare pe cele două subsecțiuni Brașov – Apaţa (Lot 1) şi Caţa – Sighişoara (Lot 3)

– cale ferată dublă pe circa 85 km – lucrări în stații (clădiri, peroane, copertine, tuneluri pietonale) – 10 puncte de secţionare

– 32 de poduri

– 92 de podețe noi

– 5 viaducte

– 2 pasaje superioare

– 1 pasaj inferior

– 4 tuneluri feroviare

– sistem de management al traficului (ERTMS).

Modernizarea infrastructurii și suprastructurii feroviare pe cele două subsecţiuni Braşov – Apaţa (Lot 1) şi Caţa – Sighişoara (Lot 3), în lungime totală de aproximativ 86 de km, va contribui la atingerea obiectivului principal de promovare a mobilității sustenabile pe secțiunea Frontiera Ungară – Curtici – Arad – Simeria – Sighișoara – Brașov, prin:

– creșterea vitezei de circulație la 160 km/h;

– reducerea duratei de călătorie;

– creșterea gradului de siguranță feroviară;

– facilităţi pentru accesul persoanelor cu mobilitate redusă;

– introducerea sistemelor moderne de semnalizare şi de management al traficului;

– îmbunătăţirea gradului de confort oferit călătorilor în staţiile de cale ferată.

Pe tronsonul 2 CFR a desemnat câștigătoare tot Asocierea RailWorks, dar deocamdată nu a putut fi semnat contractul din cauza unor contestații.

Sursa foto: forum.peundemerg.ro

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW