Monday, December 2, 2024
Jurnalism corect


Director executiv din cadrul Primăriei Timișoara, trimis în judecată de DNA / Ar fi cerut mită 500 de lei pentru înhumarea fiecărui mort de COVID-19

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 29 decembrie 2022

Emilian Florin Răvășilă, fost director executiv din cadrul Primăriei Timișoara, a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru fapte de corupție săvârșite în pandemie, se arată într-un comunicat de presă al instituției remis joi, 29 decembrie. 

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, în perioada 2019 – 2020, Emilian Florin Răvășilă ar fi acceptat promisiunea remiterii de către administratorul unei societăți comerciale a unor sume reprezentând 50% din profitul ce urma să fie realizat de firma respectivă (procentaj de 50% estimat la valoarea de 859.955 lei), din încheierea unor viitoare contracte ce vizau concesionarea serviciilor de exploatare și întreținere a cimitirelor de pe raza municipiului Timișoara. Pentru banii respectivi, inculpatul Răvășilă Emilian Florin trebuia să se asigure că firma omului de afaceri va câștiga licitațiile respective.

Funcționarul public i-ar fi transmis omului de afaceri informații nedestinate publicității care i-ar fi permis acestuia să câștige o licitație ce viza exploatarea și întreținerea cimitirelor.

Pentru „ajutorul” oferit, inculpatul Răvășilă Emilian Florin ar fi primit de la omul de afaceri sumele de 5.000 euro și 30.000 lei, reprezentând parte din procentajul de 50% promis anterior.

500 de lei pentru fiecare persoană decedată de COVID-19

La data de 01 aprilie 2020, Răvășilă Emilian Florin ar fi acceptat promisiunea remiterii, de către același om de afaceri, a sumei de 500 de lei pentru fiecare persoană decedată din cauza virusului COVID-19, pentru ca funcționarul să sprijine societatea acestuia în câștigarea contractelor de concesiune ce aveau ca obiect prestarea de servicii și activități necesare exploatării și întreținerii cimitirelor umane în care urmau să fie înhumate persoanele decedate din cauza virusului menționat mai sus, se mai arată în comunicatul de presă citat.

De asemenea, l-ar fi convins pe același om de afaceri că are influență asupra funcționarilor publici cu atribuții în domeniul gestionării și combaterii pandemiei COVID-19 și asupra reprezentanților societăților comerciale care prestau servicii de cazare pentru persoanele aflate în carantină și că-i va determina pe aceștia să încheie mai multe contracte cu societățile omului de afaceri. Pentru acest „ajutor” inculpatul Răvășilă Emilian Florin ar fi acceptat promisiunea remiterii de către omul de afaceri a unui procentaj de 10 % din contravaloarea facturilor fiscale pe care societățile sale urmau să le încaseze pentru porțiile de mâncare livrate, precum și pentru serviciile oferite în legătură cu prevenirea și combaterea pandemiei COVID-19.

Ulterior, Răvășilă ar fi revenit asupra înțelegerii inițiale și i-ar fi pretins omului de afaceri suma de 10 lei pentru fiecare porție de mâncare livrată (întrucât procentul pretins inițial, de 10%, ar fi reprezentat în final o sumă mai mică de 10 lei, aferentă fiecărei porții de mâncare livrate).

Foto: Inquam Photos / Ovidiu Micsik

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW