Friday, November 29, 2024
Jurnalism corect


Dîncu susține teza rusă asupra crizei de securitate din Republica Moldova: Nu văd un pericol iminent

By Vîrban Robert , in Politic Război în Ucraina Republica Moldova Stirile zilei , at 14 februarie 2023 Etichete: ,

Fostul ministru al apărării, Vasile Dîncu, a susținut luni, 13 februarie, într-o declarație pentru Europa Liberă, că nu vede un pericol rusesc iminent în Republica Moldova, în ciuda faptului că președintele Maia Sandu a denunțat o tentativă de lovitură de stat, dar și a declarațiilor tot mai agresive făcute de Kremlin. 

Demis din funcția de ministru al apărării după ce s-a exprimat public în favoarea pentru negocieri de pace între Ucraina și Rusia într-un moment în care un astfel de subiect nu exista pe agenda liderilor occidentali, Vasile Dîncu recidivează. Senatorul PSD a negat luni existența unei amenințări iminente din partea Federației Ruse în Republica Moldova, punând avertismentele Maiei Sandu pe contextul politic intern.

Întrebat cum vede declarațiile concrete făcute de președinta Republicii Moldova, care vorbește de o lovitură de stat orchestrată de Rusia în țara sa, Vasile Dîncu nu crede că ar fi vorba de un pericol iminent din partea Federației Ruse, transmite Europa Liberă.

„PAS a pierdut foarte mult în ultima perioadă prin suprapunerea crizelor și cred că se încearcă în Republica Moldova, în acest moment, o revigorare a simpatiei politice pentru partidul proeuropean al Maiei Sandu, pentru echipa ei”, a declarat Vasile Dîncu.

Președintele Consiliului Național al PSD susține că, de fapt, Federația Rusă nu ar avea nevoie de o lovitură de stat în Republica Moldova tocmai pentru că influența Kremlinului pe teritoriul acestui stat este foarte mare.

„Influența Rusiei în Republica Moldova este foarte mare, este consistentă, și cred că nu au nevoie de lovituri de stat sau de alte elemente pentru asta. În schimb, cred că sacrificarea premierului Gavrilița și aducerea unui om apropiat mediilor de securitate este până la urmă o interpretare a următoarei partituri”, a adăugat Dîncu.

Vasile Dîncu a fost propus săptămâna trecută de grupurile parlamentare ale PSD să ocupe funcţia de preşedinte al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO.

Rușii neagă că ar încerca lovitură de stat în Republica Moldova

Poziția lui Dîncu nu diferă practic cu mare lucru față de cea transmisă oficial marți de către reprezentanții diplomației ruse. Aceștia au respins acuzațiile venite din Republica Moldova și Ucraina, conform cărora Kremlinul ar complota pentru înlăturarea ordinii constituționale. 

„Asemenea afirmații sunt complet nefondate și nesusținute”, au transmis reprezentanții Ministerul de Externe al Federației Ruse.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a denunțat luni, 13 februarie, o tentativă de lovitură de stat pusă la cale în Federația Rusă. Diversioniști cu pregătire militară, camuflați în civil, ar urma să încerce schimbarea puterii de la Chișinău prin atac asupra unor edificii ale statului, acțiuni violente și luare de ostatici.

CITEȘTE ȘI: Alertă de securitate în Republica Moldova: SIS a închis porțile la meciul Sheriff-Partizan. 12 sârbi, trimiși acasă

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii