Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


DIICOT: Peste 6 milioane de comprimate, în valoare de 12,5 milioane de euro, confiscate în România, Serbia şi Finlanda

By Florea Eva , in Stirile zilei , at 18 octombrie 2024

Procurorii DIICOT au efectuat 41 de percheziții în județele Bihor, Satu-Mare, Vâlcea, Gorj, Iași și în București, vizând destructurarea a 4 grupuri infracționale organizate, specializate în traficul ilegal de droguri de risc și exportul acestora fără drept.

Simultan cu acţiunea DIICOT-Serviciul Teritorial Oradea, în baza unui acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă încheiat cu sprijinul EUROJUST şi EUROPOL, între autorităţile judiciare din România (DIICOT), Estonia, Serbia şi Finlanda, pe teritoriile ultimelor două state, au fost efectuate mai multe percheziţii domiciliare, pentru indentificarea tuturor membrilor grupării şi destructurarea întregii reţele (surse, organizatori, transportatori şi distribuitori).

În perioada 2023-2024, membrii unor grupuri infracționale au achiziționat, transportat și depozitat în România comprimate de ksalol, rivotril și bensedin, medicamente ce conțin substanțe active (alprazolam, clonazepam, diazepam), clasificate ca droguri de risc.

Comprimatele, provenite de la o fabrică din Belgrad, erau reambalate pentru disimulare și transportate în Finlanda și Norvegia, unde erau vândute ilegal. Medicamentele, inițial distribuite legal către societăți farmaceutice, erau deturnate de rețele de crimă organizată și vândute pe piața neagră sau altor grupări infracționale.

S-a mai  reţinut și faptul că, grupurile infracţionale care au acţionat pe teritoriul României, au achiziţionat comprimatele cu prețuri cuprinse între 4-5 lei/blister, fiecare  conținând 15 comprimate iar, ulterior, le-au comercializat pe teritoriul Finlandei, Suediei şi Norvegiei, cu prețuri cuprinse între 1-2 Euro, în funcție de cantitatea tranzacționată, rezultând un profit de cel puțin 15 ori mai mare decât  suma investită.

În urma percheziţiilor domiciliare efectuate pe teritoriul României, au fost identificate şi ridicate sumele de 131.135 euro, 168.150 lei, 3 kilograme de aur şi s-a instituit sechestru asigurator, în vederea confiscării, asupra a 2 imobile, 2 terenuri şi 6 autoturisme.

Procurorii DIICOT Oradea au solicitat Tribunalului Bihor arestarea preventivă a 20 de inculpați, dintre care 11 se sustrag urmăririi penale. În urma perchezițiilor în Serbia și Finlanda, au fost confiscate 215.000 de comprimate de Rivotril și Ksalol, iar măsuri preventive au fost luate împotriva a 13 persoane.

Între martie 2023 și octombrie 2024, prin colaborarea autorităților judiciare din România, Finlanda, Estonia și Serbia, au fost arestate 47 de persoane și au fost indisponibilizate peste 6.500.000 de comprimate de Ksalol și Rivotril, cu o valoare estimată de 12,5 milioane de euro.

 

 

Foto: DIICOT

Comentarii