Saturday, April 13, 2024
Jurnalism corect


Diana Șoșoacă: Mă gândesc foarte serios să candidez la primăria Iaşiului. Cred că voi candida

By news.ro , in Stirile zilei , at 27 martie 2024 Etichete: , , ,

Senatoarea Diana Şoşoacă a anunţat miercuri că se gândeşte foarte serios să candideze la Primăria Iaşi, ea acuzându-l pe edilul Mihai Chirica de ”înaltă trădare”, întrucât acesta susţine independenţa Republicii Moldova şi nu unirea cu România.

Diana Şoşoacă, senatoare de Iaşi, a fost prezentă miercuri în plenul Consiliului Local, în cadrul reuniunii fiind marcată Ziua Unirii Basarabiei cu România.

Primarul Iaşiului Mihai Chirica a afirmat că Republica Moldova are nevoie de susţinerea României, el precizând că ”Moldova nu poate trăi decât independentă, pe picioarele ei, în prosperitate”.

Diana Şoşoacă a intervenit şi l-a acuzat de ”înaltă trădare” pe edilul Mihai Chirica. Ea a precizat că primarul ar trebui să susţină unirea României cu Republica Moldova şi nu independenţa statului vecin.

Ulterior, ea a părăsit sala de şedinţe şi a anunţat că ia în calcul o candidatură la Primăria Iaşiului.

”Faţă de toate infracţiunile pe care primarul le face, mă gândesc foarte serios să candidez la primăria Iaşiului. Cred că voi candida”, a spus Diana Şoşoacă.

Ea a fost aleasă senator de Iaşi în anul 2020, când a candidat pe listele AUR. Diana Şoşoacă a fost exclusă din AUR în februarie 2021, în urma unui conflict cu conducerea partidului, şi a fondat o nouă formaţiune, SOS.

foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW