Diana Șoșoacă își va depune joi candidatura la alegerile prezidențiale
Diana Şoşoacă, preşedinta SOS România, îşi va depune joi candidatura la alegerile prezidenţiale.
„Peste 300.000 de semnături reale, strânse om cu om, în stradă, pentru candidatura doamnei preşedinte Diana Iovanovici-Şoşoacă. Joi, 13 Martie, de la 11:00, vom merge la Biroul Electoral Central să depunem voinţa poporului. Fără falsuri, fără minciuni, doar munca cinstită şi dragostea pentru România. Acestea sunt semnăturile adevăratei suveranităţi! S.O.S. România – pentru o ţară suverană şi demnă!”, se precizează în mesajul de pe pagina europarlamentarei.
Curtea Constituțională i-a respins, în octombrie 2024, candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale, ulterior anulate din cauza vicierii procesului electoral. În motivare, judecătorii au explicat că Șoșoacă nu poate participa la alegerile pentru funcția supremă în statul român din cauza promovării în mod constant a unui discurs antidemocratic și antisemit.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin



