Sunday, May 22, 2022
Jurnalism corect


Diana Șoșoacă, despre sancțiunea primită în Parlament: E un precedent periculos. Deschide calea unei dictaturi

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 28 aprilie 2021

Diana Șoșoacă a anunțat, miercuri, că va contesta sancțiunea dată de Biroul Permanent al Senatului, acuzând că ar fi pentru prima dată când unui parlamentar i se atrage atenția cu privire la opiniile sale politice. 

E pentru prima oară în istoria României post-decembriste când unui senator i se atrage atenția cu privire la opinii politice. Ce s-a întâmplat în cazul meu e un precedent periculos. Această sancțiune raportat la declarații și opinii politice, pentru că încalcă dispoziții constituționale și ale legii/2006 privind statutul parlamentarilor, deschide calea unei dictaturi”, a declarat Diana Șoșoacă, miercuri, la Parlament.

Diana Șoșoacă a fost sancționată, luni, cu un avertisment scris de Biroul Permanent al Senatului, după ce grupul parlamentar al PNL a depus un raport prin care arăta că senatorul dat afară din AUR sfidează orice regulă a bunului-simț, încalcă regulile de protecție sanitară și instigă la ură și haos.

Este inadmisibil să mai tolerăm ca parlamentarul Diana Iovanovici-Șoșoacă să sfideze orice normă legală și orice regulă a bunului-simț în cea mai prestigioasă instituție a țării, în care fiecare dintre noi, la fel ca domnia sa, este legitimat prin votul electoratului. O atitudine reprezintă o gravă ofensă adusă atât Parlamentului, cât și românilor”, arătau liberalii, în solicitarea trimisă Biroului permanent al Senatului, pe 6 aprilie.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW