Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Dezvăluiri din dosarul în care s-a cerut arestarea fostului magistrat Mircea Negulescu/ Cine sunt martorii constrânși și ce declarații au dat

By Redactia , in Justitie , at 18 iulie 2020 Etichete: , ,

Mircea Negulescu este cercetat sub control judiciar într-un nou dosar privind fapte comise în calitate de magistrat. Surse din sistem au declarat, pentru mainnews.ro, că noul dosar ar conține fapte dintr-o cauză mai veche, în care Negulescu a fost cercetat sub control judiciar și trimis în judecată. Mai exact , în această cauza Adina Florea s-ar fi sesizat din nou după ce, în ancheta veche, un specialist financiar a descoperit un circuit de tigăi date mită electorală, spun sursele mainnews.

În urmă cu câteva săptămâni, Florea a chemat din nou denunțătorii, aceştia dând declaraţii referitoare la respectiva descoperire, context în care ar fi fost formulate acuzaţiile noi.

Pe 15 iulie, Mircea Negulescu a fost reținut de SIIJ, alături de un polițist judiciar din cadrul DNA Ploiești. Negulescu este acuzat de grup infracțional organizat, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, fals și inducerea în eroare a organelor judiciare.

Procurorul Adina Florea susține că fostul magistrat, împreună cu poliţist judiciar, ar fi ticluit probe în două dosare de la DNA Ploieşti, pentru învinuirea pe nedrept a unor persoane.

Mai exact, Negulescu i-ar fi constrâns pe Vlad Cosma, Răzvan Alexe și pe doi angajați ai celui din urmă să dea declarații false, spun procurorii.

„În fapt, primul inculpat, în calitate de procuror de caz la DNA – ST Ploiești, cu ajutorul celui de al doilea inculpat, ofițer de poliție judiciară, ar fi procedat la ticluirea modului de sesizare și a întregului material probator administrat în două dosare aflate în instrumentarea DNA – ST Ploiești, cu scopul învinuirii pe nedrept a unor persoane, ar fi dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de 4 persoane precum și măsuri neprivative de libertate constând în control judiciar față de 3 persoane, despre care cunoștea că sunt nevinovate, și ar fi determinat judecătorul de drepturi și libertăți să dispună, fără vinovăție, arestarea preventivă a unei persoane în baza materialului probator plăsmuit”, transmitea SIIJ.

Cele două dosare sunt cele în care au fost puși sub învinuire Victor Ponta și Sebastian Ghiță , așa numitul dosar Tony Blair, care în realitate era împărțit în două cauze, explică sursele mainnews.

Dosarul Tony Blair a fost deschis de DNA Ploiești, pe 6 septembrie 2016, după o vizită a fostului premier britanic Tony Blair din 2012. DNA susținea că vizita ar fi fost finanțată cu 220. 000 de euro de Sebastian Ghiță cu scopul ca Victor Ponta să atragă capital electoral, pe atunci lider PSD. În schimbul acestui favor, Sebastian Ghiță ar fi primit un loc pe listele PSD pentru Parlament. Fostul premier Victor Ponta și fostul deputat Sebastian Ghiță au fost puși sub învinuire în acest dosar. Ulterior, cei care au dat declarații în acest caz au susținut că au fost constrânși.

Mircea Negulescu, vizat în mai multe dosare

Fostul procuror Mircea Negulescu a fost trimis în judecată, în luna iunie a anului 2020, de procurorii Secției de investigare a infracțiunilor din Justiție pentru cercetare abuzivă, influențarea declarațiilor martorilor (patru infracțiuni) și participație improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare sub modalitatea instigării în formă continuată.

Potrivit Parchetului General, în calitate de procuror de caz într-un dosar al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, ar fi ticluit probe nereale prin construirea unui scenariu mincinos, respectiv obținerea unui denunț de la o persoană deja cercetată în același dosar și consemnarea de declarații nereale sub pseudonim de la mai multe persoane, ar fi realizat acțiuni de determinare prin constrângere morală asupra a patru persoane, trei dintre acestea fiind audiate atât cu identitate protejată cât și cu identitate reală, să dea declarații mincinoase, totul în scopul de a proba existența unor fapte de evaziune fiscală și coruperea alegătorilor și de a atrage răspunderea penală a unei persoane nevinovate pentru fapte imaginare.

Mircea Negulescu mai este vizat de un dosar. Fostul procuror, împreună cu Lucian Onea, fost șef al DNA Ploiești au fost trimiși în judecată de SIIJ în luna iulie, într-un dosar în care era cercetată și Laura Codruța Kovesi.

În acest dosar Mircea Negulescu este acuzat de participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare, complicitate la represiune nedreaptă, instigare în formă continuată la comiterea fără vinovăţie sub forma participaţiei improprii la infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Mai multe detalii AICI.

În noul dosar, Negulescu este acuzat de 31 de fapte.

Adina Florea l-a reținut pentru 24 de ore și a propus arestarea fostului magistrat. Judecătoarea Hermină Iancu a respins, însă, joi seară, cererea SIIJ și l-a plasat pe Negulescu sub control judiciar.

Cine este Adina Florea

Adina Florea, un nume controversat în justiția românească, a fost propusă în urmă cu doi ani, de ministrul Justiției la vremea respectivă, Tudorel Toader, la șefia Direcției Naționale Anticorupție, însă președintele Klaus Iohannis a refuzat de două ori propunerea lui Toader.

Ulterior, Florea a câștigat, prin concurs, șefia SIIJ, provocând astfel revoltă în Consiliul Superior al Magistraturii, care s-a împărțit în două tabere. Plenul CSM a încercat de șapte ori validarea Adinei Florea la șefia SIIJ, însă anumiți magistrați au boicotat mai multe ședințe, tocmai pentru a nu fi numită. În cele din urmă, procurorul a renunțat la acest concurs.

Adina Florea, a câștigat în anul 2018, după ce a fost promovată și detașată la București, mai puțin de jumătate din veniturile obținute în urmă cu doi ani la Constanța.

Cel puțin asta rezultă din declarația de avere completată în iunie 2019, și care reflectă veniturile anului 2018. Astfel, potrivit acestui document postat pe site-ul Agenției Naționale de Integritate (ANI), Florea a încasat în 2018 suma de 71.496 de lei. Ea este compusă din salarii încasate de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, adică 16.613 de lei, diferențe salariale primite în urmă unor sentințe judecătorești în valoare de 8.977 de lei, vouchere de vacanță de 1450 de lei și ”salariu” de la Parchetul General de 44.456 de lei.

În declarația de avere din 2018, Florea arăta că a primit suma de 192.801 de lei, ea fiind compusă din salariu și sentințe judecătorești.

Cine este judecătoarea Hermina Iancu

Judecătoarea Hermina Iancu a respins cererea de arestare preventivă a SIIJ pe numele fostului procuror Mircea Negulescu. În anul 2009, Hermina Iancu a fost promovată de plenul Consiliului Superior al Magistraturii de la Curtea de Apel București la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Hermina Iancu a fost președinte al Biroului Electoral Central (BEC) la alegerile din anul 2009. A părăsit magistratura în 2012 și s-a făcut notar, însă în 2016 a revenit la ICCJ, la secția contencios. Ulterior a cerut să revină la Secția Penală, cererea fiind aprobată.

Ana Hermina Iancu a făcut parte din completul care l-a achitat pe Adrian Năstase în dosarul Zambaccian pentru acuzația de luare de mită și l-a condamnat la trei ani cu suspendare pentru acuzația de șantaj, în primă instanță. Ulterior, fostul premier a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare.

sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] There you will find 25392 additional Info on that Topic: mainnews.ro/dezvaluiri-din-dosarul-in-care-s-a-cerut-arestarea-fostului-magistrat-mircea-negulescu-cine-sunt-martorii-constransi-si-ce-declaratii-au-dat/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW