Friday, July 1, 2022
Jurnalism corect


Detalii șocante din dosarul bărbatului care i-ar fi furnizat droguri lui Uțu Rohozneanu, supranumit ”Împăratul interlopilor”: Amenințări cu moartea și confecționarea de cuțite ca hobby

By Robert Madaianu , in Justitie Stirile zilei , at 1 noiembrie 2020 Etichete: ,

Ies la iveală detalii șocante din dosarul unui cetățean albanez intrat în vizorul DIICOT, despre care există informații că ar fi cel care i-ar fi furnizat droguri lui Uțu Rohozneanu, supranumit ”Împăratul interlopilor”, la rândul său anchetat. Cel dintâi obișnuia să amenințe cu moartea atunci când lucrurile nu ieșeau așa cum voia. Firea violentă a bărbatului reiese, susțin anchetatorii, chiar și din hobby-urile sale, printre care confecționarea de cuțite.

”Unchiul”

Într-un document obținut de Main News, procurorii arată că cetățeanul albanez se temea să nu fie deconspirat și amenința cu moartea.

Relația dintre numitul N.B. și *** reiese din procesele verbale redate în continuare, fiind una tensionată pe alocuri, numitul N.B.  având momente în care se teme să nu fie deconspirat, motiv pentru care recurge la amenințări. Cu toate acestea, numitul N.B. , numit în continuare B. (persoanele cu care intră în contact adresându-i-se cu apelativul -unchiul-) are numeroase discuții cu numitul ***, prin care îi cere acestuia să facă rost de un autoturism în vederea realizării transportului de droguri, pune la punct mai multe planuri cu privire la intrarea în țară a diverselor cantități de droguri și ulterior la comercializarea acestora, avertizându-l permanent pe *** să fie atent, să nu vorbească pe telefon, presărând conversațiile cu amenințări cu moartea în cazul în care va fi trădat, potrivit documentului.

Cu ochii pe expeditor

În contextul unei discuții despre o viitoare tranzacție de droguri, care constă în comprimate primite de la o persoană care are o datorie  de 500.000 de euro față de el, bărbatul lansează astfel de amenințări.

În contul acestei datorii, persoana necunoscută i-a trimis acestuia o cantitate de comprimate constând în droguri de mare risc despre care i-a precizat că sunt ambalate câte 1000 în pachet. *** îi comunică faptul că, atunci când i-a prezentat marfa cumpărătorului, a constatat faptul că este vorba de pachete de câte 500 de comprimate, în speța, pentru tranzacția respectivă 5 pachete a câte 500 comprimate, fapt care îl enervează foarte tare pe B. care amenință că îl va omorî pe expeditor”, mai arată anchetatorii.

”Activitatea de zi cu zi gravitează în jurul traficului de droguri”

În documentul prezentat judecătorilor, procurorii susțin că arestarea bărbatului este cu atât mai necesară cu cât el reprezintă un adevărat pericol, lucru demonstrat chiar și de hobby-urile sale.

Se constată că inculpatul realizează trafic de droguri de mai mult timp, având deja conturat un mod de acțiune. În fapt, întreaga activitate de zi cu zi  a inculpatului gravitează în jurul traficului de droguri, acesta făcând discuții frecvente cu privire la pregătirea tranzacțiilor de droguri. De asemenea, inculpatul este o fire violentă, proferând amenințări de fiecare dată când lucrurile nu merg în direcția dorită. Firea violentă a inculpatului este reliefată și de hobby- ul practicat și anume confecționarea de cuțite, la percheziția domiciliară fiind identificate numeroase arme albe confecționate artizanal”, potrivit anchetatorilor.

Se interesa ce spune legea

Procurorii arată că bărbatul era preocupat de pedepsele prevăzute de legislație pentru trafic de droguri.

Din discuțiile ambientale reiese faptul că inculpatul se interesează permanent despre ce tip de droguri sunt căutate pe piață, ce se vinde mai bine, care este prețul sub care sunt comercializate, ba chiar și pedeapsa stabilită de legislația română cu privire la traficul de droguri”, se arată în document.

Potrivit procurorilor, drogurile de mare risc comercializate proveneau din Olanda și Marea Britanie.

Foto: Inquam Photos/ Alexandru Busca

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW