Detalii șocante din ancheta obținerii ilegale a permiselor de portarmă: Pentru cine ar fi intervenit prefectul / Arme letale în mâinile oamenilor neinstruiți / Bărbat împușcat mortal de fratele său / ,,Din toată sărăcia ta, adu-ne și nouă un expressor”
Prefectul județului Caraș-Severin ar fi sunat polițiștii pentru a le cere să-i favorizeze doi apropiați, unul dintre ei fiind suspect de tăiere de material lemnos. Informația apare în referatul întocmit de procurorii DIICOT, obținut de mainnews.ro. În același document, anchetatorii arată cum ar fi ajuns la cursanții firmei implicate în dosar subiectele de la examen. Un fost cursant și-ar fi împușcat mortal, din greșeală, fratele.
Procurorii antimafia cercetează felul în care, din 2017, gruparea ar fi ajutat persoane care voiau să obțină permis de portarmă sau care ar fi încălcat regimul armelor și munițiilor. În dosar a fost încătușat de anchetatori, printre alții, și șeful Serviciului Arme și Muniții din Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin. De altfel, DIICOT a descins chiar în sediul IPJ.
Pentru cine ar fi intervenit prefectul de Caraș
Prefectul județului Caraș-Severin a fost pus sub acuzare de procurorii DIICOT chiar în timpul mandatului. Matei Lupu, care a și demisionat între timp, este acuzat de abuz și instigare la abuz în serviciu.
În documentul obținut de mainnews.ro, procurorii susțin că, în august 2019, fostul șef al Prefecturii ar fi intervenit pentru a favoriza două persoane. El ar fi apelat în două rânduri ofițeri de poliție din IPJ Caraș-Severin, cărora le-ar fi cerut să intervină pentru cei doi apropiați.
,,La 12.08.2019 – ****, utilizator al postului tel. este contactat de două ori de LUPU MATEI – Prefectul Județeului Caraș-Severin, pentru convorbire pusă la dispoziție de ****, pentru favorizarea unui coleg de școală din Moldova Nouă prins că a pierdut o cantitate de muniție.
Având în vedere pasivitatea **** conform celor relatate (…) Prefectul LUPU MATEI apelează la RADU ȘTEFAN, membru al grupării, pentru aceleași probleme. RADU ȘTEFAN fără nicio ezitare, deși este în concediu, pune la dispoziție prefectului un om din Serviciul AESP pe care îl conduce, cerându-i polițistului S.P. să dea curs celor solicitate de prefect.
De asemenea, la data de 14.08.2019 – Prefectul LUPU MATEI folosindu-se de calitatea de reprezentant al Guvernului în teritoriu, însărcinat cu monitorizarea organelor abilitate în combaterea infracționalității în județ a intervenit la (…) al IPJ Caraș-Severin, persoană care răspundea de sectorul de activitate – ordine publică, solicitându-i acestuia să aibă o conduită contrară combaterii infracționalității, respectiv de a interveni în bunul mers al urmăririi penale și a proteja o persoană suspectă de tăiere de material lemnos”, susțin anchetatorii.
Matei Lupu nu a putut fi contactat pentru a-și exprima un punct de vedere.
Și-a împușcat mortal fratele
Anchetatorii aduc în atenția judecătorilor cazul unei persoane, fost cursant al firmei implicate în dosar, care și-ar fi ucis fratele, din greșeală.
,,Pericolul social concret este cu atât mai mare cu cât absolvenții cursului puteau solicita fie o armă neletală dar și o armă letală, iar utilizarea în mod neadecvat a unei asemenea arme poate provoca consecințe deosebit de grave pentru liniștea și ordinea publică dar și pentru siguranța personală a fiecărui cetățean ( cu titlul de exemplu menționăm împrejurarea în care un fost cursant, accidental, și-a împușcat mortal fratele la o partidă de vânătoare – în data de 15.08.2019 un fost cursant al SC (…) SRL – numitul **** și-a împușcat fratele minor – mortal, din greșeală la vânătoare”, susțin procurorii.
,, Din toată sărăcia ta (…) adu-ne mă și nouă un expressor”
În septembrie anul acesta, Radu Ștefan i-ar fi cerut, unui bărbat, posesor de permis de portarmă, un expressor.
,,În data de 16.09.2019, RADU ȘTEFAN aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu în incinta biroului său din cadrul IPJ Caraș-Severin, cu ocazia analizării și întocmirii formalităților pentru numitul R.L.C.– posesor de permis de portarmă, pretinde direct de la acesta un EXPRESSOR de cafea ” Bă, din toată sărăcia ta care o ai după tine și ținând cont că ești unde ești, adu-ne mă și nouă un expressor în (…) mea la cafea boabe, îl găsești ieftin, 50 de EURO, cât (…) mea o fi…”, arată procurorii în document.
Anchetatorii susțin că bărbatul, fără să ezite, acceptă.
,,R.L.C., fără nicio ezitare, aflându-se în fața unui funcționar public de la care așteaptă întocmirea unui act, acceptă această solicitare . RADU ȘTEFAN îl pune pe lucrătorul de poliție din subordine – **** să se ocupe urgent de actele lui (…) după care, deși **** afirmă că” îi lipsesc multe!”, RADU ȘTEFAN îi spune de față cu R.L.C.”Pune ștampila.”, se mai arată în documentul procurorilor”, potrivit procurorilor.
,,S-a recomandat din partea unui domn ”de la București”
Procurorii detaliază cazul unui bărbat care ar fi încercat să obțină dreptul de a purta un pistol cu bile.
,,La data de 28.08.2019 numitul C.C.C. îl contactează telefonic pe RADU ȘTEFAN recomandându-se că vine din partea unui domn ”de la București” și îi solicită o întâlnire, evitând să vorbească prin telefon, stabilind să se vadă a doua zi în Reșița.
A doua zi, în 29.08.2019 la ora 10:58:27 C.C.C. se prezintă în biroul lui RADU ȘTEFAN și îi solicită acestuia ajutorul pentru a dobândi dreptul de a purta un pistol cu bile – armă neletală.
Cu ocazia discuției RADU ȘTEFAN îl îndrumă pe C.C.C. să își facă fișa medicală , testul psiho, după care îi comunică numele și numărul de telefon al ”Colonelului (…)” de la Caransebeș, persoană care se ocupă cu cursul de arme.
În cursul aceleiași zile de 29.08.2019, imediat după încheierea întâlnirii avute de cu RADU ȘTEFAN, numitul C.C.C. îl contactează telefonic pe P.I. și îi solicită acestuia o întâlnire în Caransebeș, spunând că îl sună din partea comisarului șef RADU ȘTEFAN ”Vă sun din partea domnului comisar şef Radu Ştefan” urmând să discute când se întâlnesc.
Astfel, C.C.C. trebuie să parcurgă un număr de 80 de ore de instruire teoretică și practică structurată pe o perioadă de cel puțin 15 zile iar pentru a se prezenta la examenul de absolvire avea obligația să parcurgă cel puțin 90% din programul de pregătire și să participe la cel puțin 2 ședințe de mânuire a armamentului și de executare a tragerilor într-un poligon autorizat conform Lg. nr. 295/2004.
Din datele existente există suspiciunea că C.C.C. nu a parcurs orele de pregătire teoretică și practică și nu a participat la cel puțin 2 ședințe de mânuire a armamentului întrucât acesta ar fi trebuit să se prezinte zilnic la cursurile în cauză ținând cont de faptul că acestea sunt structurate în cele 15 zile minime admise, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.
Drept urmare, deși nu a urmat pregătirea necesară C.C.C. a dobândit certificatul de absolvire a cursului emis de (…) SRL pe care împreună cu celelalte documente le-a prezentat șefului de serviciu RADU ȘTEFAN care a emis, de îndată, autorizația pentru procurarea armei neletale, mai mult, găsindu-i și un vânzător care să îi vândă o armă, conștient fiind de modul în care P.I. și C.N. procedează cu ocazia derulării cursului în cauză și a susținerii examenului final.!”, arată procurorii.
Cursuri pe hârtie
Procurorii spun că odată constituit un lot de cursanți se stabilea graficul pe zile și interval orar în care ar trebui să fie desfășurate activități didactice de instruire a cursanților.
,,Din probele deja administrate în cauză rezultă că acești cursanți nu numai că nu au participat la cursuri dar nu au participat nici la ședința de mânuire a armamentului și de executare a tragerilor într-un poligon autorizat conform Lg. 295/2004. Au fost audiați în cauză un număr de 12 cursanți care au participat la examenul de absolvire din 04.12.2019, examinare întreruptă de perchezițiile efectuate în cauză, iar conform celor declarate de cursanți aceștia nu au participat la NICIUN curs de pregătire teoretică, iar în ceea ce privește pregătirea practică aceștia s-au deplasat la poligon în 2 zile unde au efectuat de fiecare dată doar 2 ore/zi pregătire practică în loc de 8 ore/zi. De asemene, cursanții au arătat că au primit un lot de subiecte rezolvate de la C.N. care le-a indicat că răspunsul corect era cel îngroșat și le-a asigurat că cele 20 de întrebări ce vor fi date la examinare vor face parte din acest lot”, au scris procurorii.
La finalizarea celor 15 zile calendaristice se organiza examenul de absolvire. Anchetatorii susțin că ,,toți cursanții, fără să fi participat la cursurile minime necesare, primeau pe e-mail lotul de subiecte pe care gruparea le-a obținut cu sprijinul lui RADU ȘTEFAN, (cel care garanta că examinarea va viza în mod cert acele subiecte), cu rezolvarea aferentă, subiecte din care în mod cert 20 făceau obiectul examenului de absolvire.
(…) Odată absolvit examenul, cu fișa de absolvire și cu fișa medicală cursantul se prezenta la RADU ȘTEFAN care, în virtutea atribuțiilor de serviciu punea viza finală, deși cunoștea în amănunt modul în care respectiva persoană obținea dreptul de port armă, ignorând pericolul social concret născut din acordarea dreptului de port armă și utilizarea unei arme de către o persoană total neinstruită”, mai arată procurorii.
Animale împușcate
Procurorii DIICOT cercetează și împrejurările în care ar fi fost practicată ilegal vânătoarea.
,,Fapta suspectului N.F.constând în practicarea la data 28.11.2017, pe timp de noapte, pe raza localității Gârliște, a vânătorii fără a fi înscris în autorizaţia de vânătoare individuală sau colectivă eliberată în condiţiile legii de gestionar, pentru fondul cinegetic finalizată cu împușcarea unui cal sălbatic, constituie în drept elementele constitutive ale infracțiunii de braconaj.
Fapta suspectului N.F.constând în uciderea la data 28.11.2017, pe timp de noapte, pe raza localității Gârliște, a unui vițel aparținând numitului **** întrunește în drept elementele constitutive ale infr. de uciderea animalelor cu intenție, fără drept.
Fapta suspectului N.F.care la data 28.11.2017, pe timp de noapte, pe raza localității Gârliște a uzat fără drept de o ramă letală întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de armă fără drept”, potrivit documentului.
S-a băgat în față
Radu Ștefan este cercetat și pentru că ar fi intervenit în favoarea unei femei, pentru ca aceasta să nu aștepte la coadă la o clinică medicală. Femeia s-ar fi revanșat cu o sticlă de whisky.
,,Fapta numitului RADU ȘTEFAN de a interveni în 14.08.2019 în favoarea numitei C.I. pe lângă funcționari din cadrul SC (…) SRL Reșița astfel încât aceștia să îndeplinească un act contrar îndatoririlor de serviciu și să omită ordinea prezenței la consultație față de cele 17 persoane care așteptau civilizat la rând și să o favorizeze pe aceasta cu ocazia întocmirii fișei medicale pentru preschimbarea permisului de conducere prin consultarea cu prioritate iar, ulterior, în 21.08.2019 ulterior depunerii actelor de preschimbare a permisului (inclusiv a fișei medicale) să primească de la aceasta o sticlă de băutură – Whisky ”VECCHIA ROMAGNA” întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență”, se arată în document.
Inquam Photos/ Alexandru Busca
Comentarii
… [Trackback]
[…] Here you can find 49314 additional Info on that Topic: mainnews.ro/detalii-socante-din-ancheta-obtinerii-ilegale-a-permiselor-de-portarma/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on on that Topic: mainnews.ro/detalii-socante-din-ancheta-obtinerii-ilegale-a-permiselor-de-portarma/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Information here to that Topic: mainnews.ro/detalii-socante-din-ancheta-obtinerii-ilegale-a-permiselor-de-portarma/ […]