Saturday, May 4, 2024
Jurnalism corect


Detalii din dosarul lui Visarion Alexa. Cum ar fi abuzat-o preotul pe enoriașă 

By Vîrban Robert , in Justitie Stirile zilei , at 19 septembrie 2022

Preotul Visarion Alexa a fost plasat sub control judiciar pentru 60 zile, într-un dosar penal în care este bănuit că ar fi agresat sexual o enoriașă. Într-un răspuns transmis la solicitarea Mainnews.ro, procurorii oferă mai multe detalii despre modul în care ar fi avut loc presupusul incident. 

Potrivit anchetorilor, Visarion Alexa ar fi agresat-o sexual pe femeia în vârstă de 37 ani după spovedire, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apără.

„Se efectuează cercetări cu privire la fapta unei persoane care la data de 23.04.2022, în jurul orelor 16:00, prin constrângere și profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra, după ce a procedat la spovedirea acesteia şi în timp ce se aflau în altarul de vară din curtea unei biserici din Bucureşti, a agresat-o sexual pe persoana vătămată prin aceea că a mângâiat-o pe fese, a sărutat-o în urechea dreaptă, i-a pus mâna pe sâni pe deasupra şi pe sub bluză, a introdus mana în zona vaginului şi a atins-o şi mangâiat-o pe aceasta, după care a prins cu putere mâinile persoanei vătămate, le-a îndreptat în zona penisului și a început să le frece de penis pe deasupra hainei preoțești, fapta ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de Agresiune sexuală”, au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă judecătoria Sector 6 la solicitarea Mainnews.ro.

Visarion Alexa, acuzat de agresiune sexuală

Visarion Alexa (47 ani), cunoscut public după mai multe apariții tv, a fost reținut de poliție sâmbătă, 17 septembrie, în urma plângerii de agresiune sexuală depusă de o femeie (37 ani), relatează News.ro.

Conform sursei citate, incidentul s-ar fi petrecut chiar în timpul spovedaniei. Până la finalizarea anchetei Biserica a luat decizia suspendării lui Visarion Alexa de la „slujirea preoțească”.

Într-un punct de vedere transmis presei, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu s-a declarat șocat, menționând faptul că nu are detalii despre ceea ce s-a întâmplat.

„În legătură cu Știrea referitoare la reținerea de către poliție a preotului Visarion Alexa din București in urma unor grave acuzații menționate deja in presă, vă pot spune mai întâi că vestea este una absolut șocantă. Personal nu cunosc niciun amănunt legat de acest caz aflat acum in sfera de cercetare a autorităților care îl anchetează”, a declarat Vasile Bănescu.

Arhiepiscopia Bucureștilor a anunțat declanșarea propriei anchete pentru stabilirea celor întâmplate.

„Vă pot spune doar ca Arhiepiscopia Bucureștilor va începe la rândul ei o anchetă independentă.
Dacă acuzațiile aduse preotului menționat vor fi confirmate de autoritățile judiciare, cazul său va fi judecat și de autoritățile bisericesti in cadrul ‘Consistoriului bisericesc’”, a transmis Vasile Bănescu.

Preotul neagă acuzațiile

Avocata lui Alexa Visarion, Mariana Mihai, a afirmat că a existat o relaţie de prietenie între preot şi femeia respectivă.

„Relaţia de duhovnic a fost dublată de o relaţie de prietenie, partea vătămată recunoaşte acest lucru. Dânsa comunica aproape non-stop, noaptea, ziua cu părintele şi în această relaţie, pe fondul acelei prietenii şi abordări personale, a intervenit şi acest eveniment, incident din aprilie 2022. Nu a existat o relaţie foarte profundă. A depus plângerea pe 20 iulie în ultima zi în care se putea formula plângere şi acesta este un lucru destul de discutabil”, a explicat apărătoarea preotului.

Mariana Mihai a mai precizat că a fost o discuţie între cei doi „nu neapărat o agresiune”.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW