Descinderi la Bogdan Peșchir, cel care a finanțat campania lui Călin Georgescu pe TikTok/ Alte percheziții în țară, pentru comemorarea liderilor legionari

Procurori din cadrul PICCJ și ofițeri din cadrul IGPR au descins în această dimineață, 7 decembrie, la Bogdan Peșchir, cel care a finanțat campania lui Călin Georgescu. Alte perchezițiii au avut loc în țară, pentru comemorarea liderului Mișcării Legionare.
Autoritățile investighează posibile fraude electorale, vizând coruperea alegătorilor, inclusiv prin metode online, pentru a influența votul în favoarea unui candidat. Ancheta acoperă și suspiciuni de spălare de bani, fiind verificate sursele și utilizarea fondurilor folosite ilegal în campanie.
De asemenea, sunt cercetate infracțiuni informatice, după ce au fost descoperite conturi false online folosite pentru manipularea opiniei publice. Parchetele competente analizează probele, iar ancheta este în plină desfășurare.
Cercetările vizează indiciile privind săvârşirea unor infracţiuni electorale care ar fi influenţat procesul de vot, prin metode precum coruperea alegătorilor, inclusiv în mediul online, cu scopul de a-i determina să voteze un anumit candidat. Sesizarea vizează, totodată, şi infracţiuni de spălare a banilor în legătură cu posibile nelegalităţi legate de provenienţa şi utilizarea sumelor de bani folosite pentru finanţarea ilegală a campaniei electorale a unui candidat de către susţinătorii săi. De asemenea, sesizarea are ca obiect şi comiterea unor infracţiuni informatice de competenţa parchetelor regulare, ca urmare a identificării unor activităţi în mediul online care au implicat crearea şi utilizarea unor conturi false, menite să influenţeze opţiunile alegătorilor, acţiuni care au avut potenţialul de a afecta exprimarea corectă a voturilor în cadrul procesului electoral”, au transmis procurorii.
Bogdan Peșchir, utilizatorul contului „bogpr” de pe TikTok, ar fi finanțat campania lui Călin Georgescu cu peste 1 milion de euro, se arată în raportul SRI din CSAT. Acesta ar fi realizat donații în timpul unor live-uri de pe platforma de socializare, prin intermediul cărora a manipulat electoratul pentru acordarea unui vot candidatului independent Călin Georgescu.
Călin Georgescu a declarat 0 lei buget de campanie la Autoritatea Electorală Permanentă.
Alte percheziții în șase județe, pentru promovarea cultului legionar
Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a efectuat 9 percheziții în București și județele Ilfov, Timiș, Maramureș, Sălaj și Neamț, în cadrul unei anchete privind utilizarea publică a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe. Verificările vizează o comemorare desfășurată pe 30 noiembrie 2024, la Tâncăbești (Ilfov), dedicată liderului legionar Corneliu Zelea Codreanu, la care au participat aproximativ 100-150 de persoane.



