Sunday, January 16, 2022
Jurnalism corect


Descinderi într-un dosar de proxenetism în Capitală și județul Ilfov

By Madalina Balaceanu , in Justitie Stirile zilei , at 9 octombrie 2019 Etichete: , ,

Direcția Generală de Poliție a Municipiului București prin Serviciul Omoruri-Biroul Agresiuni Sexuale, efectuează patru percheziții domiciliare, miercuri, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, în București și județul Ilfov, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de proxenetism și act sexual cu un minor.

Oamenii legii vor pune în aplicare mai multe mandate de aducere.

Din cercetările efectuate a rezultat presupunerea rezonabilă că mai multe persoane au întreținut raporturi sexuale cu tinere minore și/ sau înlesnit practicarea prostituției unor minore, obținând foloase materiale de pe urma acestora, care, la momentul comiterii faptelor aveau sub 14 ani.

Persoanele depistate vor fi conduce pentru audieri la sediul Poliției Capitalei.

Cercetările au fost declanșate din oficiu de către Biroul Agresiuni Sexuale în baza exploatării unor informații.

Știre în curs de actualizare

Minorele, cele mai expuse traficului de persoane

Potrivit unei analize a Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane, majoritatea victimelor grupărilor traficului de persoane sunt minore, în 80 % dintre dosarele de anul trecut victimele fiind exploatate sexual. Fetele sunt racolate, în special, din județele sărace, iar traficanții acționează în funcție de contextul de viața al tinerelor.

În anul 2018 au fost înregistrate 497 de victime, 363 gen feminim și 134 gen masculin.

Mod de exploatare:

335 – exploatare sexuală (67,4%)

100 – exploatare prin muncă (20,1%)

26 – cerşetorie (5,2%)

27 – tentativă (5,4%)

Destinaţia exploatării – primele 5 țări:

244 – ROMÂNIA (212 sexuală, 17 tentativă, 8 muncă, 3 cerșetorie, 3 furturi, 1 alte situații) – 44,4%

114 – UK (66 muncă, 42 sexuală, 4 tentativa, 2 furturi) – 20,8%

51 – GERMANIA (32 sexuală, 13 muncă, 2 cerșetorie, 2 furturi, 2 tentativă) – 9,3%

43 – ITALIA (16 sexuală, 5 cerșetorie, 2 muncă) – 7,8%

22 – SPANIA (15 sexuală, 4 cerșetorie, 2 muncă, 1 tentativă) – 4%”, se mai arată în documentul oficial.

Care sunt județele de unde sunt recrutate victimele

Dolj, Bacău, București, Galati, Vrancea, Constanța, Călărași, Prahova și Bihor ocupă primele locuri și în clasamentul județelor în care victimele au fost recrutate (3,8% – 7,7%), aceleași județele fiind și cele în care victimele au fost exploatate, în traficul intern, arată sursa citată.

Inquam Photos/ Cornel Putan

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW