Stirile zilei

Descinderi în București și trei județe într-un dosar de fraudă fiscală în Marea Britanie – Prejudiciu de peste un milion de lire

Polițiștii români au descins joi în 13 locații din Capitală și din județele Ilfov, Giurgiu și Călărași, într-o anchetă vizând o grupare specializată în fraudarea sistemului britanic de returnare a taxelor. Prejudiciul estimat până acum de autorități se ridică la peste 1 milion de lire sterline.

Anchetatorii susțin că cei 16 suspecți – presupuși membri ai rețelei – ar fi pătruns ilegal în sistemele informatice oficiale ale guvernului britanic, modificând datele conturilor unor contribuabili reali sau deschizând conturi false pe numele acestora. Ulterior, ar fi cerut și încasat rambursări fiscale, în special legate de impozitul pe venit.

Potrivit anchetei, aceste operațiuni s-ar fi desfășurat începând din toamna anului trecut. Gruparea ar fi reușit să compromită peste 1.000 de conturi reale de pe platforma „Government Gateway”, folosind abuziv datele personale și numerele de asigurare socială ale cetățenilor britanici. Rambursările obținute ilegal erau virate în conturi bancare din Regatul Unit, controlate direct de membrii grupării, apoi transferate sau retrase în numerar, pentru a li se pierde urma.

„În anul 2024, în urma sesizării din oficiu a poliţiştilor Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din Poliţia Română, a fost înregistrat un dosar penal în care, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, fraudă informatică şi spălarea banilor. Astăzi, 10 iulie, în vederea completării materialului probator, Poliţia Română, prin Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pune în aplicare 13 mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Giurgiu şi Călăraşi, la domiciliile unor persoane fizice, presupus a fi implicate în activitatea infracţională”, anunţă IGPR.

Potrivit datelor adunate până acum, schema frauduloasă a inclus și înregistrarea de angajatori fictivi în sistemul fiscal britanic (HMRC), precum și trimiterea de cereri false de rambursări în cadrul sistemului PAYE („Pay As You Earn”).

Valoarea totală a prejudiciului calculat de autoritățile române, în colaborare cu cele britanice, este de 1.063.939,5 lire sterline – echivalentul a peste 6,1 milioane de lei.

Operațiunea a fost derulată cu sprijinul mai multor structuri ale Poliției Române – inclusiv trupele speciale, polițiști criminaliști, precum și unități teritoriale – iar coordonarea cu partea britanică a fost asigurată prin EUROJUST, în baza unui acord de cooperare judiciară.

Investigația este în curs, iar anchetatorii urmăresc identificarea tuturor persoanelor implicate, recuperarea prejudiciului și stabilirea răspunderii penale.

foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articole Recomandate

Back to top button