Garda de Mediu, descinderi în Bolintin Vale UPDATE Ministrul Mediului: Pentru arderea deşeurilor se va deschide dosar penal
UPDATE Pentru arderea deşeurilor se va deschide dosar penal, pedeapsa fiind între 3 şi 5 ani, a declarat, joi, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, în timpul unei acţiuni de control derulată de către autorităţi în zona Bolintin Vale.
„Nu există formă legală pentru aceste activităţi. Am venit, am constatat acest lucru, cantităţile vor fi confiscate şi recomand încă o dată persoanelor care s-au specializat în această activitate (colectare deşeuri fier vechi, n.r.) să obţină formele legale şi să desfăşoare activitate în mod legal. Pentru arderea deşeurilor se va deschide dosar penal, iar pedeapsa este între 3 şi 5 ani.
Se vor confisca materialele şi va fi un prejudiciu pentru acea persoană fără doar şi poate. Se vor aplica amenzile de rigoare pentru activitate ilegală pe partea economică şi sper ca cei care s-au specializat în aceste activităţi să intre pe calea legalităţii şi să-şi autorizeze activitatea. Pot să se intereseze la vecinul care a făcut aceste demersuri… Trebuie să scoată autorizaţie pentru locaţie, trebuie să aibă terenul în proprietate sau în chirie, trebuie să autorizeze platforma, trebuie să betoneze etc. Sunt condiţiile legale pe care vecinii le au şi unde am văzut că există forme, deja, într-o anumită măsură. Sunt zeci de mii de kilograme de deşeuri arse ilegal aici. Se va cântări toată cantitatea în momentul confiscării şi va intra într-un circuit de valorificare legală”, a afirmat Tanczos, citat de Agerpres.
Știrea inițială
Garda Națională de Mediu (GNM), Jandarmeria și Poliția au descins joi, 25 august, în localitatea Bolintin Vale, pentru surprinderea activităților ilegale din domeniul deșeurilor, anunță Ministerul Mediului. La acțiune participă și ministrul de resort, Tánczos Barna.
În teren sunt 15 echipe de control, formate din:
- 30 de comisari ai Gărzii Naționale de Mediu,
- 35 de polițiști din cadrul Poliției Române, Direcția de Investigare a Criminalității Economice, Direcția de Ordine Publică și 60 de jandarmi.
„Precizăm că 13 din cele 15 echipe descind în 13 puncte în care se presupune că se desfășoară activități de colectare de deșeuri feroase și neferoase, precum și dezmembrări auto, fără a deține acte de reglementare. Alte 2 echipe verifică transporturile de deșeuri din zonă. Barna Tánczos, ministrul mediului, apelor și pădurilor, participă la acțiune”, a anunțat Ministerul Mediului.
La rândul său, ministrul Barna Tánczos a precizat că „acționăm în forță împotriva activităților ilegale din domeniul deșeurilor”.
„Descinderi în această dimineață în localitatea Bolintin Vale. Sunt vizate locații unde se presupune că se desfășoară activități ilegale.
În teren sunt 15 echipe de control, formate din 30 de comisari ai Gărzii Naționale de Mediu(GNM), 35 de polițiști din cadrul Poliției Române, Direcția de Investigare a Criminalității Economice, și 60 de jandarmi”, se arată în postarea ministrului.
Foto: Facebook/ Barna Tánczos
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More on on that Topic: mainnews.ro/descinderi-ale-garzii-de-mediu-in-zona-bolintin-vale-ministrul-mediului-dosar-penal-arderi-deseuri/ […]