Sunday, July 21, 2024
Jurnalism corect


Deputatul Dan Vîlceanu, cercetat penal pentru ultraj și purtare abuzivă după incidentul cu Florin Roman

By Florea Eva , in Stirile zilei , at 2 iulie 2024

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis o ordonanță pentru începerea urmăririi penale împotriva deputatului Dan Vîlceanu, după incidentul cu liberalul Florin Roman în sala de plen a Camerei Deputaților. Deputatul este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de ultraj, purtare abuzivă și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Potrivit anchetatorilor, Dan Vîlceanu i-a produs lui Florin Roman leziuni traumatice, prin lovire cu corp dur şi zgâriere, ce necesită pentru vindecare un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale.

„Procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a dispus prin ordonanţă efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un deputat din Parlamentul României sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj, purtare abuzivă şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, iar în cursul zilei de astăzi, suspectului i-au fost aduse la cunoştinţă faptele cercetate, încadrarea juridică data acestora, precum şi drepturile şi obligaţiile procesuale.”, potrivit unui comunicat transmis de Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ.

Totodată, marţi a fost pusă pusă în mişcare acţiunea penală pentru infracţiunile menţionate.

ICCJ precizează că, în timp ce se afla în plenul Camerei Deputaţilor, în Palatul Parlamentului, deputatul Dan Vîlceanu a adresat injurii și a exercitat acte de violență asupra liberalului Florin Roman. Acesta se afla, de asemenea, în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice funcției publice de deputat.

Deputatul PNL Florin Roman a fost agresat pe 21 mai, la ieșirea din sala de plen, de către colegul său Dan Vîlceanu, un deputat independent.

Liberalul a adăugat că nu va renunţa la plângerea penală împotriva fostului coleg de partid şi a subliniat: „Ce exemplu am da noi societăţii româneşti, cetăţenilor, dacă am pune batista pe ţambal în astfel de situaţii?”.

Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

 

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW