Declarație halucinantă a șefului CFR Călători, după ce scos din circulație un sfert dintre trenurile României: „Nu aveau mai mult de doi sau trei călători”

În prima ieșire publică de la declanșarea crizei din sistemul feroviar, în care aproximativ 250 de trenuri CFR Călători au fost anulate, directorul operatorului de stat, Traian Preoteasa, a încercat să minimalizeze impactul acestei decizii.
Criză majoră în sistemul feroviar. În timp ce alte țări investesc masiv în acest domeniu, impulsionate și de finanțările oferite de Uniunea Europeană pentru transportul „verde”, România face exact opusul. În ultimii ani timpii de călătorie pe calea ferată au tot crescut, în timp ce investițiile în modernizarea liniilor și înlocuirea materialului rulant încă se lasă așteptate.
Însă asta nu este tot. În ultimele săptămâni CFR Călători a anulat circulația a aproximativ 250 de trenuri, adică proximativ un sfert din total. Au fost anulate 6 trenuri pe ruta București – Giurgiu, , cea mai veche cale ferată contruită de România, redeschisă anul trecut, la 19 ani de la prăbușirea podului de la Grădiștea. În prezent, au mai rămas doar patru perechi de trenuri, absolut insuficiente pentru necesarul de transport.
De asemenea, notează Club Feroviar, CFR Călători a anulat inclusiv o pereche de trenuri Alstom Coradia între București și Brașov, cumpărate de România din fonduri europene. Este vorba de trenurile 16003 și 16004 de la București la Brașov și retur. Nu sunt însă singurele trenuri anulate pe Valea Prahovei, în condițiile în care ruta este foarte căutată, iar biletele pe ruta București – Brașov se vând cu câteva zile înainte. Alte trenuri anulate către stațiunile montane sunt 1632, 1636 și 1638.
Preoteasa: „Nu aveau mai mult de doi sau trei călători”
Situția nu este însă chiar așa de gravă, dacă este să-l credem pe directorul CFR Călători. Într-o conferință de presă susținută luni, Traian Preoteasa a insistat asupra faptului că trenurile respective nu sunt anulate ci „suspendate”.



