Wednesday, May 19, 2021
Jurnalism corect


Decizii în CEx PSD: partidul va avea candidat propriu la prezidențiale/Dăncilă îi răspunde lui Carmen Dan: acest lucru nu mi-l va dicta strada, nici președintele Iohannis

By Andreea Traicu , in Politic Stirile zilei , at 15 iulie 2019 Etichete: , , ,

PSD a decis, în ședința CEx, că partidul va participa la alegerile prezidențiale cu un candidat propriu, susținut de ALDE și PRO România. 

Viorica Dăncilă, despre candidatul la prezidențiale: Voi discuta cu Călin Popescu Tăriceanu pentru o susținere in turul al doilea

„Am convenit că un candidat comun e mai puternic. În urma discuțiilor cu membrii din teritoriu, s-a ajuns la concluzia că partidul vrea un candidat propriu. Chiar dacă am obținut 22.5% la europarlamentare, PSD este un partid puternic, cu mare forță de mobilizare. Voi discuta cu Călin Popescu Tăriceanu pentru o susținere in turul al doilea”, a declarat premierul Dăncilă.

Viorica Dăncilă, despre înlăturarea lui Carmen Dan: Nu am luat această decizie pentru că așa vrea Iohannis, ci pentru că așa cred eu

Referitor la motivele pentru care a decis să o schimbe pe Carmen Dan de la șefia Ministerului de Interne, premierul Dăncilă spune că „sunt legate de percepția publică a acestui minister…Percepția publică față de Ministerul de Interne, dar și față de MAE nu e bună în acest moment”.

Viorica Dăncilă o contrazice pe Carmen Dan care a spus că, prin schimbarea ministrului de la Interne s-a făcut pe plac președintelui Iohannis. De asemenea, Dăncilă a mai fost acuzată că a cedat presiunilor străzii: „acest lucru nu mi-l va dicta strada, nici președintele Iohannis, dar eu cred că, în calitate de premier, trebuie să aduc oameni cu grad mare de credibilitate”.

„Nu am luat această decizie pentru că așa vrea Iohannis, ci pentru că așa cred eu, că în acest fel Guvernul va avea mai multă credibilitate…Noi suntem în luptă cu Iohannis, nu fac jocul adversarilor”, a mai adăugat Dăncilă.

Gabriela Firea, la finalul ședinței CEx

”Am mandatat conducerea partidului să poarte discuții cu ALDE și Pro România și cu sindicatele pentru formarea unei alianțe, cel puțin pentru turul 1 al alegerilor prezidențiale. Faptul că noi întârziem să anunțăm candidatul și dăm vina pe sondaje poate crea senzația că deciziile se iau în altă parte”, a declarat Gabriela Firea la finalul ședinței.

Numele persoanei care va candida din partea PSD nu a fost stabilit în ședința de luni.

Surse politice susțin că au existat contre între Viorica Dăncilă și Gabriela Firea pe acest subiect.

Premierul Viorica Dăncilă, care este și șef al PSD, ar fi afirmat că își va asuma rezultatul alegerilor prezidențiale, indiferent care va fi acesta.

 

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW