Monday, June 24, 2024
Jurnalism corect


Decizie ÎCCJ: Obligația de a purta masca de protecție în spații deschise, legală

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 5 ianuarie 2021

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, marți, că obligativitatea purtării măștii de protecție în spații publice deschise este legală. Decizia vine în urma unui recurs făcut de Departamentul pentru Situații de Urgență față de o decizie a Curții de Apel București.

Admite recursul declarat de pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă împotriva sentinţei nr. 1454 din data de 23 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal. Casează în parte sentinţa recurată cu privire la cererea completatoare formulată de reclamanta Ion Minodora şi, rejudecând : Admite excepţia lipsei de interes a cererii completatoare, invocată din oficiu. Respinge acţiunea în anulare a prevederilor art. 4 pct. 15 din Ordinul Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4660427/17.12.2020, ca fiind lipsită de interes. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 ianuarie 2021”, este decizia ÎCCJ.

La finalul anului 2020, Curtea de Apel a decis să anuleze prevederile ce reglementează purtatul măștii în spații publice deschise, decizie ce a fost atacată cu recurs de DSU.

Anulează parţial prevederile art. 4 pct. 15 din Ordinul Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4660427 din 17.12.2020, publicat în Monitorul oficial nr. 1257 din 18 decembrie 2020, în ceea ce priveşte instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie în spaţii deschise, în sensul înlăturării sintagmei „…şi deschise”.Cu recurs în maxim două zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a Contencios Administrativ şi Fiscal.Pronunţată în şedinţă publică azi 23.12.2020”, se arată în decizia Curții de Apel București.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW